Cel mai dulce festival din Estul Europei, potrivit portalului de divertisment boredpanda.com, se întoarce cu a patra ediție pe 28 mai, în centrul Chișinăului. Asociația K Lumea vine cu detalii legate de programul de activități planificate, dar și de dress-code-ul propus în acest an, care e un pic mai diferit de anii precedenți.

Pe 28 mai, între orele 11.00 și 19.00, intersecția străzilor Vl. Pârcălab și V. Micle se va transforma în cea mai colorată și apetisantă destinație din Chișinău. În acest an, tematica „Mai Dulce” este circul, de aceea solicită un dress-code cât mai colorat și vesel din partea vizitatorilor.

„Încurajăm absolut toți oamenii să devină părtași ai acestui circ în sensul bun al cuvântului și să deghizeze măcar puțin, ca să facă parte din bucuria asta. Încurajăm oamenii să se deghizeze, copiii de până la 12 ani și bunicii lor vor intra gratis la eveniment”, mărturisește Nata Albot, fondatoarea Asociației K Lumea.

Circa 80 de creatori de deserturi s-au înscris deja pentru a participa la târgul culinar planificat pentru această ediție, dintre care cei mai talentați vor fi onorați cu trofeul „Cireașa de pe tort” pentru cel mai bun desert tradițional local și internațional, dar și pentru cel mai bun desert raw vegan – premieră pentru Mai Dulce:

Dacă în ceilalți ani cireașa de pe tort era cel mai bun desert tradițional local și internațional, tare sunt curioasă de cum vor arăta deserturile anul aceasta. Anul ăsta am mai adăugat o categorie: deserturi raw-vegane, pentru că tendința bucătăriei sănătoase devine tot mai vizibilă în Chișinău. Tare mă bucură. Sper că de la statutul de tendință, va deveni o obișnuință. Vom încuraja lumea să gătească deserturi raw-vegane”, mai spune Nata Abot.

Și mai multe nume cunoscute din țară s-au înscris în cadrul Târgului de Artizanat – 100 de participanți. La Teatrul Gastronomic din acest an, pe lângă bucătari și bloggeri, veți avea ocazia să faceți cunoștință cu bucătarul-șef Sarah Labensky în carne și oase, care va veni din SUA în special cu această ocazie. 

Amatorii de experimente își vor întrece puterile în cadrul unui concurs de decorar cupcake-uri, iar copiii care vor dori să-și dezvolte abilitățile de negociere, îi vor putea expune jucăriile, hainele, cărțile și articolele handmade în cadrul Târgului Copiilor Cuminți. Tot pentru această categorie de vizitatori vor fi prezenți animatori, circari, jonglori și artiști de facepainting. Micuții se vor distra pe trambuline și vor avea ocazia să petreacă timpul în cadrul atelierelor pentru copii:

„Participarea copiilor este absolut gratuită. Prin Târgul Copiilor Cuminți, încercăm să-i convingem să interacționeze cu oamenii străini, să încerce să negocieze, să-și câștige primii bani și să învețe că nimic nu merge la gunoi. Târgul crește în fiecare an și îmi place atmosfera de acolo”, comunică organizatorii.

Până la ora 19:00, Mai Dulce va fi și gazda unui concert LIVE cu participarea trupelor autohtone Shelter și Live Beat.

Beneficiarul ediției curente Mai Dulce va fi și de această dată proiectul ARTerapia – proiectul care își propune să decoreze creativ spitalele de copii din Moldova.

Foto: Ellene Mocrii, klumea.eu

Distribuie articolul: