Un” i” care face diferenţa şi dă un alt înţeles acestui titlu care nu am dorit să fie number one în lista mea de editoriale. L-am salvat sub nr. 13. Azi am simţit că sunt gata să lunec peste fraze care le adunăm împreună cu ei. Le adunăm din frămîntări fiindcă avem în faţă prea multe exemple de fericire reconfirmate de toţi fericiţii care iubesc. Frămîtări care ne fac să nu înţelegem de ce unii iubesc şi sunt fericiţi, iar alţii nici nu intenţionează şi la fel se simt fericiţi. Probabil, vîrsta înconjoară fericirea cu înţelesuri diferite, iată de ce femeile după 30 sunt atît de feminine în fericirea lor.
Ador această vîrstă de femeie şi bărbat. Doar că bărbaţii la această cifră nu trebuie să fie prăfuiţi interior, de altfel vor pierde încă 10 ani pînă vor înţelege că stînga abordată prea des devine obişnuinţă.

Şi dacă public el se afişează într-o alură de bărbat capabil să iubească din ambele părţi? Cîţi bărbaţi sunt capabili de aşa ceva. Prea sfinte sunt femeile ca să te saturi de ele. Aranjezi viaţa în aşa fel încît necesităţile unei iubiri nu deranjează ritmul tău zilnic. Nu deranjează azi, nu deranjează mîine, dar zilele sunt nevoite sa treacă una dupa alta, pînă în clipa în care realizezi că ai nevoie de EA!

Dar ea nu există, deocamdată. Nu există anume în zona centru, acolo unde tu iubesti să-ţi împarţi „părţile”. Fiindcă e zona cea mai potrivită, aici se adună cele frumoase şi cele mai măritate. Aici regăseşti sinomele fericirii de azi, fiindcă ceea ce semnifică de fapt, fericire, s-a poziţionat într-o zonă mai liniştită pe care tu încă nu ai ales-o ca şi destinaţie fiindcă ritmul tău îşi regăseşte existenţa în zona centru, deocamdată.

Şi dacă se îndrăgosteşte de o femeie hotărîtă să-l accepte în prima zi. Imediat, fără lucruri fireşti care ar trebui să existe la început. Să-l accepte pînă nu se trezeşte. Să-i gîndească o nouă fericire forţată, dar stabilă şi cu suflet.

El nu profită de femei de care ar putea să se îndrăgostească altcineva. El este condamnat la o inteligenţă şi un rafinament din acele timpuri vechi. El nu poate profita fără motiv de o femeie, fiindcă ştie că doare, fiindcă a învăţat aceste momente din propriul trecut, fiindcă simte o usoară jenă în faţa oglinzii dacă ar profita urît de fericirea altcuiva.

Femeile cauta barbaţi în cea mai bună versiune, barbaţi fără trecut în care s-au depozitat amintiri puternice, bărbaţi care descoperă odihna alături de iubite oficiale, bărbaţi care adună înţelepciune din experienţă raţională, barbaţi care dorm doar pe partea lor de pat şi doar într-un singur pat. Bărbaţi care ştiu să aştepte, dacă fericirea lor întîrzie.

Oare de ce inima e pe stînga?

Distribuie articolul: