Interpreta Dee-Dee şi Radu Sîrbu au lansat noul single „Gimme Your Love”. Piesa este produsul unei colaborări cu interpretul trupei Milli Vanilli, Ray Horton. Dee-Dee spune că l-a cunoscut pe Ray Horton acum un an, la un festival organizat în Rusia, Big Love Show. Piesa este compusă de Radu Sîrbu şi Sianna.

„Noul meu single este un vis împlinit! Colaborarea cu Ray Horton și Radu Sîrbu, „Gimme your love”, este un pachet complet în care noi am pus toata dragostea și munca noastră. La initiaţiva producatorului meu muzical am decis să facem o piesă împreună, iar Ray a fost deschis pentru această colaborare. Din prima clipă de audiere a piesei în studio am ştiut că „se pregăteşte” ceva foarte bun şi inedit”, a declarat Dee-Dee.

Dee-Dee a devenit cunoscută prin proiectul televizat Megastar în 2007, în România. Artista s-a lansat pe piaţa muzicală cu piesa „Single Ladies” în colaborare cu DJ Layla. În scurt timp, a lansat piesa „City of Sleeping Hearts”, alături de Radu Sîrbu.

Puteți audia aici noul single.

Distribuie articolul: