Deschid ochii somnoroși și o privesc. Stă întinsă pe fotoliu. Mă întind și gem încet, dau plapuma la o parte. Merg la fereastră și trag draperiile, apoi ajung lângă fotoliu și îmi plimb lin palma peste ea. E atât de fină și frumoasă. După duș am băut un ceai verde cu biscuiți. De câte ori am visat la această zi… și a venit. Mi-am întâmpinat amicele, ele m-au ajutat să mă îmbrac, mi-au ales machiajul potrivit și mi-au aranjat părul. Mă privesc în oglindă și mă apucă un tremur plăcut. Rochia asta imaculată, cu trenă lungă mă face să mă simt o prințesă. Îmi pun diadema, cerceii, colierul și trag mănușile lungi, din dantelă. Mi se spune că a venit El.

Mama a venit tiptil în cameră, s-a așezat pe un scaun fără să spună nimic și mă privește, iar ochii îi joacă în lacrimi. O văd prin oglindă și îi zâmbesc dulce. Mă apropii de ea, mă așez pe podea, iar rochia mi se bufează, parcă aș fi un nufăr. Îi cuprind picioarele și îi sărut mâna care odihnește pe genunchi. Ea îmi mângâie, atent, cu cealaltă creștetul.

A venit momentul să ieșim. El mă așteaptă în salon, în frac. Mă privește fâsticit și nu știe ce să facă. Îi gust discret din buze, îmi trec degetele prin chica lui și îi îndrept papionul. El mă apucă de mână și mă ține strâns. Îmi șoptește încet la ureche că sunt foarte, foarte frumoasă. Urcăm în mașini și plecăm spre biserică. În lăcaș cântă corul la balcon, preotul își ține cuvântarea și noi stăm în fața altarului. Prietena care îmi ține cununa se pare că a adormit, căci simt greutatea coroanei și nu prea pot să-mi mișc capul. Îl privesc pe furiș, cu coada ochiului drept, e atât de emoționat! Ca și mine.

Degetul meu mic de la mâna dreaptă e agățat de degetul lui mic de la mâna lui stângă. Stăm tăcuți și, probabil, ne gândim la același lucru. Facem acest pas cu un soi de teamă. Deși ne știm de o veșnicie, ne îngrozește gândul că relația dintre noi ar putea să se schimbe după nuntă, așa cum se vehiculează. Ne gândim dacă ne-am ales corect, dacă suntem potriviți unul pentru celălalt. Ne e teamă să ne oferim pe tavă libertatea, deși nu ne mai folosește la nimic. Ne e frică, dar vrem să facem asta!

Visam să mă mărit cu un prinț, dar el nici pe de parte nu seamănă cu Făt-Frumosul imaginar. E cel mai ordinar bărbat, dar nici eu nu am sânge albastru. Suntem cei mai obișnuiți oameni, însă această zi ne dă toate motivele să ne simțim deosebiți.

A venit și momentul culminant – facem schimb de inele. Am decis să facem asta în biserică și nu la oficiul stării civile, cum se obișnuiește. Ne sărutăm, mergem să facem poze, apoi plecăm la petrecere. Abia aștept să tai tortul.