Fie că le place sau nu, dar fiecare femeie s-a întrebat cel puțin o dată despre motivul pentru care bărbații au obiceiul de a-și crește una din unghiile de la mâini și anume unghia de la un deget mic, preponedent - de la mâna stângă. Ce spun izvoarele istorice despre această „tradiție”, dar și ce simboluri a împrumutat practica până în prezent, vă spunem mai jos.

Primele practici, ale bărbaților, de a-și crește unghia de la degetul mic al mâinii stângi, se trage încă de la aristocrații secolului al XVII-lea. Bărbații o făceau cu scop utilitar și anume pentru a deschide scrisorile, atunci când la îndemână nu aveau foarfece sau cuțite. Sabia era ținută în dreapta, în timp ce mâna stângă era dotată cu o unghie lungă. Tradiția a rămas actuală până prin secolul XX, atunci inventându-se cleiul pentru lipirea scrisorilor.

În Franța secolelor XVII-XVIII, bărbații își creșteau unghiile de la degetul mic și din alte considerente. Potrivit etichetei din acel secol, bărbatului îi era recomandat să aibă unghia crescută la acest deget, pentru a bate cu el în ușă, întrucât loviturile cu pumnul erau considerate ca fiind de prost gust.

foto: galleryhip.com

foto: galleryhip.com

În secolul XX, și lumea interlopă a împrumutat acest obicei. Deținuții care purtau unghie lungă la degetul mic, se consdera autoritari și superiori colegilor de celulă. Purtătorii, de obicei, nu munceau și duceau un mod de detenție nonconformist. Pentru că aveau timp suficent la dispoziție, aceștia aveau când să-și crească și să-și ascută aceste unghii!

Prin 1970, persoanele care consumau narcotice, repetau acest obicei cu ajutorul unghiilor crescute. Unghia devenise un instrument de cântărire a dozelor de cocaină. O astfel de doză căpătase denumirea de „ Nail” („o unghie”, dacă ar fi să traducem cuvântul din engleză). Dacă bărbatul era stângaci, atunci își creștea unghia de la degetul mic al mâinii drepte.

Unghia se folosea, de asemenea, și pentru a manevra cu cărțile pentru joc și în special, pentru a-i duce de nas pe adversari.

foto: fell.it

foto: fell.it

Dacă vă întrebați de ce se mai întâlnește această practică și în prezent, trebuie să știți că bărbații cu unghii lungi la degetele mici se consideră originali și diferiți de ceilalți. Unii bărbați încă mai consideră că unghia lungă îi face mai stilați și chiar mai respectabili. O altă categorie de posesori ai unghiilor crescute nu  le folosesc decât pentru a cânta la chitară.

În China, de altfel, nu se obișnuiește ca tăiatul unghiilor să aibă loc prea des!

Distribuie articolul: