Maria Zaharia se poate lăuda cu un nume, pe cât de melodios, pe atât de dulce. Se pare că anume acesta i-a croit un destin și, fără să vrea, a ajuns să conceapă cele mai noi modele de torturi, inedite și delicioase, dar și să coordoneze o echipă de circa 30 de cofetari, maeștri ai dulcelui. Povestea Mariei, în imaginile ce urmează.

Administrează echipa Torturi la Comandă din cadrul „Dulcinella” și este omul creației. Orice idee, mai trăsnită sau mai pământească, își găsește loc printre conceptele sale și devine imaginea unui desert care bucură atât privirile, cât și gustul celor care îl savurează. Dacă e să dăm însă timpul înapoi, designerul de torturi făcea acum ceva ani pictură religioasă.

Trițe pictate de Maria Zaharia

Icoane pictate de Maria Zaharia

„A fost o trecere lentă, începută prin 2003-2004. La început combinam pictura cu arta cofetăriei. Confecționam pentru o firmă decorurile din pasta de zahăr, făceam diverse lucrări pentru tot tipul de comenzi sau expoziții… Aceasta m-a ajutat să cresc, atât personal cât și profesional, pe tehnici și pe curajul de a-mi implementa ideile creative. Îmi confirm de fiecare dată că „Dumnezeu lucrează prin oameni”, căci domeniul cofetăriei mi-a fost străin până atunci. Hotărârea până la urmă cred că a luat-o Dumnezeu pentru mine, iar eu pe destin nu mă supăr”, mărturisește Maria Zaharia.

Tablouri pictate de Maria Zaharia

O mică parte din echipa de lucru a Mariei Zaharia

Acum orice comandă individuală de tort, fie că este pentru o petrecere de copii sau pentru o nuntă mare, este mai întâi analizată de Maria. Îi place să creeze și declară că apelează foarte rar la mostre. Este omul-invenției, iar creativitatea e cea care îi călăuzește fiecare zi și orice proiect pe care îl transmite echipei de cofetari la implementare.

Maria Zaharia

„Mai tânjesc uneori după pictură, mai am momente când mă simt „străină” în cofetărie, însă acestea trec repede, fiind un impuls să tot cresc în acest domeniu. Îmi pun deseori întrebarea „de unde și până unde eu și cofetăria?!”, dar iarăși revin la gândul că aceasta a fost voia lui Dumnezeu și continui să creez. Poate peste ani voi reveni la ceea ce făceam, dacă dorul va fi mare, însă până una alta primesc destule emoții și o satisfacție enormă din ceea ce fac la moment”, mai declară Maria pentru EA.md.

Optimismul și culorile din creațiile sale dulci i se citește și pe față, și în gânduri, Maria Zaharia este optimistă și crede că poți face ceva cu sens și acasă. „În ziua de azi mulți pleacă peste hotare pentru a-și asigura un trai bun pentru familie. Eu încerc să fac ceva acasă… având abilitățile de pictat. E mai greu în Moldova să trăiești din artă, dar nu este imposibil. Nu sunt adepta plecărilor. Iubesc țara, iubesc tot ce este frumos (cofetărie, design, pictură, artă)”, ne-a mai dezvăluit cu drag Maria.