Oamenii de știință din Marea Britanie au creat o roșie de culoare mov, despre care s-a spus că ajută în combaterea cancerului. Acum, aceștia anunță că roșia mov poate da o cantitate mult mai mare de suc decât cea obișnuită. Află și alte motive pentru care merită să o consumi!

Roșiile sunt modificate genetic și au fost crescute de britanici în Canada, scrie Daily Mail. Ei au recurs la soluția respectivă, deoarece în Canada restricțiile în acest domeniu sunt mai puține decât în țara lor.

Tomate mov

Recolta a fost produsă într-o seră din Ontario, ea putând da nu mai puțin de 2.000 de litri de suc de tomate. Specialiștii speră că acest suc să fie vândut în viitor în magazine. 1.200 de litri din această cantitate vor ajunge la Norwich, acolo unde oamenii de știință vor începe demersurile pentru autorizarea vânzării produsului.

Culoarea lor neobișnuită vine de la nivelul ridicat de antocianine. Acest compus se găsește, de obicei, în afine și în alte fructe de pădure intens colorate.

 

Roșia mov combate cancerul

“Vrem să găsim o cale prin care consumatorii să beneficieze de ceea ce am descoperit, pentru că am constatat că este o cerere tot mai mare pentru beneficiile aduse sănătății”, a spus specialistă Cathie Martin, de la centrul de cercetare John Innes.

Cercetarea făcută de experți a fost finanțată de Uniunea Europeană. Aceste roșii au un efect antiinflamator și au dus la încetinirea evoluției cancerului la cobai. Antocianinele din ele au un efect benefic și pentru tratarea unor alte afecțiuni cronice și a bolilor de inimă.

Sursa

Distribuie articolul: