Franţuzoaicele sunt feminine, sociabile, stilate şi au un stil de viaţă dorit de toate femeile din lume. Acestea par să mănânce tot ce poftesc şi totuşi nu se îngraşă. Succesul stilului lor de viaţă pare să fie ciocolată, dragostea, diversitatea şi nu în ultimul rând echilibrul.

“Franţuzoaicele nu se îngraşă, dar savurează pâinea şi produsele de patiserie, vinul şi mesele obişnuite, cu trei feluri”, pare imposibil să le ai pe toate, însă dacă ele pot, înseamnă că toate putem.

Franţuzoaicele nu se îngraşă – ghid de viaţă

Ca şi în cazul stilului vestimentar, mai puţin înseamnă mai mult – mai puţină cantitate la o masă, înseamnă mai multe mese pe zi. Trebuie să îţi stabileşti care este cea mai importantă masă a zilei şi de aici porneşte totul: dimineaţa mănânci, dar mai puţin, la prânz te saturi cu trei feluri, iar seara îţi cenzurezi apetitul cu o supă şi poate un desert (din fructe de preferat).

Un sfat important de la franţuzoaice este să îţi pregăteşti singură mesele şi să profiţi cât de des poţi de fructele şi legumele de sezon. Franţuzoaicele încearcă să nu mănânce în picioare şi nici să se uite la televizor în timpul mesei, profită de o masă şi socializează cu persoanele apropiate,semnează one.ro.

 

Secretul franţuzoaicelor

• Franţuzoaicele mănâncă mai multe legume şi fructe
• Franţuzoaicele apreciază pâinea şi nu ar concepe o viaţă fără carbohidraţi
• Franţuzoaicele nu mănâncă “fără grăsimi”, ” fără zahăr”, ci caută să mănânce cu moderaţie tot ce este bun şi natural
• Franţuzoaicele sunt nebune după ciocolată, însă îşi dozează mâncarea, băutura şi mişcarea după un program săptămânal
• Franţuzoaicele mănâncă trei mese pe zi şi nu ronţăie tot timpul câte ceva
Franţuzoaicele nu aşteaptă să le fie foame şi nici nu sunt ghiftuite după o masă
• Franţuzoaicele experimentează, însă nu sunt amatoare de băuturi tari, alcoolul îngraşă. Totuşi, la masă preferă un pahar de vin sau poate de şampanie
• Franţuzoaicele beau apă toată ziua
• Franţuzoaicele evită orice lucru care cere prea mult efort pentru prea puţină plăcere

 

Distribuie articolul: