“Dragostea trece prin stomac” spune o vorbă populară, în spatele căreia există, totuși, un dram de adevăr. În zilele noastre nu mai trebuie să fii o gospodină desăvârșită pentru a fi pe placul bărbatului, însă nu strică să ai câteva mici atuuri în bucătărie, cum ar fi să știi care este mâncarea lui preferată. De altfel, un studiu recent a arătat că, pe lângă abilitățile de comunicare în cuplu, factorii care pot prezice cel mai corect evoluția unei relații este nivelul de cunoaștere al partenerului, dar și al preferințelor sale. Astfel că este important să știi ce măsură poartă la haine, data de naștere (evident!), dar și preferințele culinare. Nu este suficient să știi că nu îi place spanacul sau că nu se dă în vânt după carnea de curcan, trebuie să știi și care este mâncarea lui/a ei preferată!

Pentru a putea evolua într-o relație, trebuie să fii capabil să înțelegi persoană de lângă tine, să știi ce visuri are și ce temeri, ce îi trezește amintiri frumoase și ce îi răscolește amintirile urâte. Spre exemplu, poate nu suportă orezul cu lapte, nici măcar mirosului lui, pentru că atunci când era mic era obligat de părinți sau de bunici să mănânce orez cu lapte.

De ce este atât de important să cunoști aceste mici detalii? Pentru că majoritatea certurilor în cuplu, atunci când partenerii locuiesc împreună, se iscă pe fondul unor mici chestiuni de preferințe, de stil de viață, de obiceiuri, care sunt exacerbate de probleme financiare, profesionale sau familiale.

Însă, cu cât îți descoperi mai mult partenerul, cu atât traiul în doi este mai plăcut și mai confortabil. Pentru această este nevoie de “sesiuni de ascultare”, în care să vă povestiți amintiri și să pui de îndată întrebări cu privire la preferințele sale, îndată de cum apare oportunitatea în discuție. Poate îți povestește de gomboturile cu brânză pe care i le făcea bunica atunci când era mic, dar de care nu s-a mai bucurat de ani buni.

Cu prima ocazie, o zi liberă poate, interesează-te cum se fac și prepară-le în casă, așteptându-l cu masă pusă. Chiar dacă nu-ți reușesc așa cum și-ar dori el și chiar dacă bucătăria este un dezastru, intenția ta va impresiona!

Sursa: Lyla.ro 

Distribuie articolul: