Un studiu recent realizat de oamenii de ştiinţă britanici arată că spălarea hainelor la temperaturi scăzute poate duce la probleme serioase de sănătate, deoarece bacteriile existente în fibrele hainelor nu sunt eliminate şi pot fi extrem de periculoase. Cercetătorii susţin că spălarea hainelor la temperaturi mai mici de 30 de grade reprezintă o modalitate excelentă de răspândire a bacteriilor. 

Cele mai periculoase articole care pot conţine o cantitate impresionantă de bacterii, chiar şi după spălarea la maşină, sunt cele care vin în contact direct cu pielea, cum ar fi de exemplu lenjeria de pat, prosoapele sau chiar lenjeria intimă. Aceste bacterii pot sta la originea multor probleme de sănătate, cum ar fi diverse probleme ale pielii, afecţiuni respiratorii, alergii sau probleme de odihnă.

Sursa: csid.ro 

Distribuie articolul: