De ce bărbați își părăsesc iubitele și soțiile? De ajung să-și caute fericirea în brațele altor femei și sunt ei singurii vinovați de acest lucru? Iată 10 cele mai frecvente motive, din care bărbații își părăsesc iubitele, potrivit soul.az. 1. Femeia a devenit neinteresantă
Pentru relații de durată, bărbații caută, dacă nu o femeie ideală, atunci una foarte aproape de idealul său. Pentru un bărbat, e foarte important ca femeia să fie „interesantă” atât în dormitor, cât și atunci când cuplul întreține o discuție. Din acest motiv, femeia trebuie să fie un pic „actriță”, pentru a-l bucura și surprinde mereu pe bărbatul de lângă ea. Atunci când discută, bărbații apreciază foarte mult simțul umorului la consoarta lor, dacă ea îl are, evident. Totodată, bărbaților nu le place nici când femeile sunt mai deștepte decât ei, nici când acestea sunt naive și prostuțe. Dacă e să vorbim de relațiile sexuale, reprezenanților sexului tare nu le plac femeile complexate și nesigure pe ele în pat, dar nici cele din cale – afară de descătușate. În concluzie, toate necesită respectarea unui echilibru, dacă nu vrei să devii neinteresantă pentru el.

2. Lipsa dorinței sau a capacităților de-a crea o atmosferă „ca acasă”
În pofida faptului că în prezent, femeile sunt tot mai preocupate de carieră, bărbații așteaptă ca acasă, mereu să găsească curățenie, mâncare, iar hainele spălate și călcate. Așa se cuvine de când e lumea, casa e pe „umerii” femeii, iar venitul pe cei ai bărbatului. Oricât cât de frumoasă și deșteaptă ai fi, bărbații caută la o femeie și o gospodină. Desigur, să nu cazi în extreme, nici „mama” soțului nu ar trebui să devii. Trebuie să-l implici și pe el în treburile casnice, dar într-un mod delicat, să nu simtă că ar îndeplini comenzi, ci că te ajută.

3. Stările depresive frecvente și pesimismul
Bărbații iubesc femeile vesele, strălucitoare, care iradiază de fericire și optimism. De natura lor, ei sunt mai predispuși spre depresii și pesimism, tocmai din acest motiv, ei caută femei vesele și pozitive, ca să-i completeze pe ei. Bărbații sunt respinși de femeile care se tot vaicără și plâng într-una, cărora veșnic ceva nu le ajunge și nu știu să se bucure de viață. Bărbații nu iubesc o anumită femeie, ci starea lor, felur în care ei se simt alături de o „ea”.

4. Femeia scandalagioaică
Ăsta e un „hit” al motivelor care-i fac pe bărbați să-și părăsească soțiile. Bărbații, de natura lor, nu suportă conflictele, ei caută într-o relație relaxare și odihnă, nu veșnice conflicte. Femeile care nu știu să găsească compromisuri și să se rețină la momentul oportun, deseori sunt părăsite de iubiți sau soți.

5. Femeia nu are grijă de ea
Bărbații iubesc cu ochii, acest lucru e bine știut. Nu te consola că bărbatul ar trebui să te iubească așa cum ești. Dacă el se însoară cu o blondă cu siluetă de top model, înseamnă că așa își imaginează el soția, iar dacă peste ceva timp nu mai ai grijă de tine, el își va pierde interesul și admirația ce o are față de tine. Ai grijă de tine, asta nu înseamnă că trebuie să exagerezi și să cazi în extreme. Fii frumoasă mereu și oriunde, atât cât presupun circumstanțele, e cert că nu trebuie să faci curățenie în rochie de seară și machiată.

6. Infidelitatea
Infidelitatea aproape că nu e iertată de bărbați. Ei își imaginează că soția trebuie să le aparțină doar lor, nu concep că ea a fost cu altcineva decât ei. După o infidelitate, el nu va mai avea încredere în tine, amintindu-și de fiecare dată în momentele intime de faptul că l-ai trădat. Chiar dacă un bărba iartă un adulter, relația nu mai durează prea mult după asta și nici nu va mai fi ce-a fost.

7. Povestești tuturor despre certurile voastre
Tot ce se petrece între un soț și o soție: relații intime, certurile, nemulțmirile unui față de altul, trebuie să rămână între cei doi oameni. Nu te plânge prietenelor sau rudelor, cu atât mai mult nu o fă în prezența lui. Faptul că povestești tuturor despre momentele mai puțin plăcute dintre voi, e egal cu o trădare. Imaginează-ți că el ar face la fel.

8. Ea se vrea soția lui cu orice preț
Chiar dacă și el își dorește mult să-i fie soț, dacă ea insistă prea mult asupra acestui fapt, riscă să-l sperie și acesta să-și schimbe părerea cu privire la căsătorie. E josnic și dezgustător când o femeie face „în fel și chip” să rămână însărcinată pentru a-l lua pe el de soț. Un copil niciodată încă nu a salvat o relație. Ceea ce e cert, există mari posibilități ca  o asemenea femeie să crească copilul de una singură.

9. Soția are un venit mai mare decât soțul
Ultimul timp, a devenit un motiv destul de popular în rândurile celor ce divorțează. Cu cât femeie cunoaște mai mult succesul profesional, cu atât bărbatul devine mai neîncrezut în sine. Situația se înrăutățește dacă soția îl cicălește și-i tot amintește acest lucru.

10. Femeia cu reputație proastă
Dacă femeia a vut o viață sexuală tumultoasă până la bărbatul cu care vrea sau și-a legat viața, bărbatul se poate îndoi de sinceritatea și fidelitatea ei. Situația se complică mult mai mult, dacă femeia a vut relații cu unul din prietenii iubitului său.

Distribuie articolul: