A sacrificat o bună parte din viaţă ca s-o dedice viitoarelor mămici. La ea au născut copile de 15 ani, dar şi femei trecute de 40. Are în spate ani de experienţă, minute stresante şi clipe de fericire la fiecare naştere care se sfârșește cu bine.

La inima copilului

Am găsit-o pe Stela Dodu în plină zi de lucru, aplecată cu urechea pe burta unei paciente căreia i s-au început contracţiile. Doctorița spune că o naştere uşoară depinde şi de pacientă, dacă aceasta îşi ascultă medicul.

„Naştere fără dureri nu există, important este ca pacienta să fie pregătită din timp de aceste dureri. Comunicarea în profesia noastră este foarte importantă,” a conchis ea, în timp ce îşi făcea meseria.

Nadejda, o mămică cu doi copii şi care acum îl aştepta pe al treilea, ne-a spus că are încredere în Stela Dodu şi de aceea şi la a treia sarcină a ales să nască tot la ea: „Ştie bine ce face, este profesionistă. Iar dacă voi alege să mai nasc şi al patrulea copil, tot la ea voi veni”, spune femeia. După ce i-am luat interviul, o oră şi jumătate mai târziu, Nadejda a născut o fetiţă de 3 kg şi 700 de grame.

 

Bărbaţii moldoveni, curajoşi

După cum ne spune Stela Dodu, tot mai mulţi bărbaţi aleg să asiste la naşterea copilului. Şi noi am dat peste un viitor tătic, într-un salon al maternităţii. „Pentru mine, acest lucru a venit instinctiv.Vreau să fiu alături de soţie când va naşte. Este primul nostru copil, nu pot rata această minune”, explică bărbatul, care îşi ţinea de mână soţia gata să nască. în câteva ore, a apărut pe lume „băieţelul tatei”.

Stela spune că o bună parte din bărbaţii care asistă la naşteri şi trec prin aceste momente alături de viitoarele mămici, se îndrăgostesc şi mai mult de fiinţele de alături, iar familia devine mai unită odată cu apariţia copilului.

Totuşi, fiecare cuplu trebuie să simtă dacă este gata sau nu de această experienţă. „Sunt şi plusuri, şi minusuri în faptul că un bărbat decide să asiste la naştere. Una din chestiile negative ar fi că unii bărbați nu mai pot avea relaţii intime după ce văd cum vine pe lume un copil. Alţii reacţionează foarte bine. Am avut şi soţi care au stat numai până la prima perioadă a naşterii, n-au rezistat mai mult…”

Medicul spune că este bine când naşterea este asistată de o persoana de încredere, fie ea o prietenă ori mama. „Odată, am avut un caz mai special. Viitoarea mămică era atât de atașată de fratele său, că şi-a dorit ca acesta să o asiste. Ei, până la urmă, a născut singură.”

 

O carieră și un (singur) copil

De peste 20 de ani, Stela Dodu este obstetrician. A ales această specialitate în ultimul an la medicină. „Am avut o pasiune pentru obstetrică şi ginecologie şi cred că n-am dat greş când mi-am ales profesia. Pe atunci, când abia făceam primii paşi practici, într-o sala de naşteri se întâmplau să fie câte 18 naşteri, așa că am avut posibilitatea să învăţ multe.”

Obstetriciana spune că este dificil sa faci carieră de medic şi s-o îmbini cu viaţa de familie. „M-am căsătorit la 25 de ani, iar peste un an am adus-o pe lume pe unica mea fiică. Regret mult că am numai un copil și socot că o familie ar trebui să aibă minim doi copii.”

Cât despre propria experiență, zice că a trebuit să se afirme ca specialist: „Și financiar mă gândeam să reuşesc, iar când s-au împlinit o bună parte din cele ce mi-am propus, m-am trezit că este prea târziu să mai am un copil. Totuşi, toate trebuie făcute la timpul lor.”

Soţul Stelei nu este medic — ea spune ca doi medici la casă ar însemna o catastrofă, pentru că ambii ar lipsi permanent. Femeia spune că are o familie unită, ceea ce în mare parte se datorează soţului ei, care o înţelege şi acceptă plecările şi la trei dimineața la spital.

în același timp, îi vine greu să delimiteze timpul liber de orele de lucru. „Pacienţii consideră că noi trebuie să stăm non-stop aici, dar doctorul tot e om, ca şi ceilalţi, are şi el o zi liberă.” Apoi, reflectând preț de o clipă, adaugă: „Dar poate nici n-o are, dacă trebuie să stea cu pacienţii. Naşterea e dată de la Dumnezeu, noi n-o putem programa.”

 

Pentru viitoarele mămici

„Este foarte bine când sarcina e programată, adică copilul este dorit. Apoi, să fie gata ambii soţi — şi moral, şi psihologic — de naştere. Acum e mai simplu, pentru că există aproape în toate sectoarele din Chişinău şcoli pentru viitoarele mămici, în care se țin cursuri și se rulează filme.”

Plus, există internetul. însă acolo, spune specialista, femeile citesc câteodată şi ceea ce nu ar trebui: „Deseori, informaţia citită nu este percepută şi asimilată corect, şi sunt femei care vin şi-mi spun — „pe mine trebuie să mă operaţi, că am citit pe net”. Noi încercăm să le explicăm că pentru fiecare operaţie trebuie să facem consiliu cu alți profesionişti, care au şi 20 de ani experienţă.”

în Moldova, legislația și practica medicală nu permite să alegi să naști prin operaţie cezariană planificată, cum se întâmplă, spre exemplu, în Italia sau alte țări ale Uniunii Europene. De regulă, operaţiile cezariene au loc fie în mod urgent, atunci când apar complicaţii la naştere, fie la indicaţia medicului. Oricum ar fi, acestea trebuie să fie argumentate.

în acest sens, este important ca femeia însărcinată să nu aduge mult în greutate, spune doctorița. E foarte complicat să nu adaugi în greutate, în special în ultimile trimestre de sarcină, când te deplasezi mai puțin. „Dacă viitoarea mămică adaugă în timpul sarcinii peste 20-30 de kg, atunci ne putem aştepta la complicaţii la naştere: fie că fătul este prea mare, fie alte situaţii. Pentru a evita asta, există exerciţii speciale pentru mămici. Doar să nu fie un supraefort, altfel ele trebuie să se mişte cât mai mult.”

Stela Dodu spune că naşterea nu este un proces previzibil. „Naşterea e un process dinamic, care decurge fiziologic până la un moment, dar la o etapă oarecare poate să se complice. De aceea, în câteva minute medicul trebuie să ia o decizie corectă pentru a fi posibilă naşterea copilului.”

 

Medicii şi mass media

Stela Dodu spune că s-a decepţionat în presa locală. în septembrie 2009, un post important de televiziune difuzat un reportaj în care un tată care își pierduse copilul acuza medicii din secţia Stelei Dodu că ar fi de vină.

Medicul spune că ar fi trebuit să se facă o continuare a acestui reportaj după expertiza medico-legală, care a constatat un viciu cardiac incompatibil cu viaţa. „Eu înţeleg durerea acelui tată. Problema a constat în faptul că, la 10 săptămâni de sarcină, mama suportase o gripă pandemică şi a primit tratament antiviral. (în reportaj se spunea că acestei mame i s-ar fi administrat un vaccin împotriva gripei pandemice.) La naştere, în mod de urgenţă i s-a efectuat o cezariană. Cu regret, s-a extras un copil care nici după manevrele de resuscitare n-a putut fi salvat”, povestește ea.

„Expertiza a confirmat că decesul copilului a survenit din cauza viciului cardiac la făt, care n-a fost depistat la timp. Din păcate, nu toate anomaliile de dezvoltare se confirmă în timpul sarcinii. Mai târziu, am vorbit cu acest tată, şi psihologii au discutat cu familia. El mi-a spus că a înţeles diagnosticul. Iar mass-media tot nu face corect — ei trebuie să ducă până la capăt cazul, să aducă o claritate, pentru că aşa doar stresează viitoarele mămici”, este concluzia medicului.

Stela Dodu spune că anual, în secţia ei se nasc peste 3 mii de copii. Anul trecut, 5 dintre aceștia, cu malformaţii congenitale şi diverse anomalii de dezvoltare, au decedat. „Cazurile acestea sunt unice, e clar că e o durere imensă pentru familie”.

 

Este sau nu corupţie la maternităţi?

Deşi pe forumurile online pentru femei am găsit discuţii lungi despre taxele cerute de unii medici în maternităţi, Stela Dodu are părerea ei proprie, care nu corespunde cu cea a majorității: „Eu cred că nu există corupţie. Nu-i medic care să pună taxe. Dacă pacientul e satisfăcut şi vrea sa-i spună un „mulţumesc”… însă taxare în medicină nu este. La noi naşterea este gratuită şi garantată de stat. Doar dacă pacientul este din altă ţară trebuie să achite până la 1500 de lei pentru naştere.”

 

Despre avorturi

Legal, în Moldova avortul este permis până la 12 săptămâni, dacă femeia a împlinit 18 ani şi ia această decizie. „în același timp, le spunem femeilor că există probabilitatea să nu mai poată deveni mame pe viitor, aşa că au dreptul de a alege. Personal, cred că este un risc foarte mare, pentru că fiecare intervenţie chirurgicală poate să aibă complicaţii care nu depind de doctor sau de femeie. Poate să fie şi o hemoragie, şi o perforaţie a uterului, se întâmplă. Pot exista şi procese inflamatorii care pot duce la sterilitate…”

Stela Dodu spune ca de trei ani nu mai face avorturi. Crede că este un păcat și deseori încearcă să-și convingă pacientele să n-o facă, mai ales dacă viitoarele mămici sunt la a doua naştere.

„Le doresc viitoarelor mame să nu aibă frica aceasta de a naşte. Căci toţi oamenii de pe globul pământesc s-au născut, şi ele au să nască.”

Distribuie articolul: