Și-a cunoscut soțul cu 24 de ani în urmă, dar sunt împreună abia de 4 ani. Actrița, Daniela Mudreac a dezvăluit în cadrul unui interviu pentru Unimedia, istoria ciudată a relației sale cu actualul său soț olandez. 

Întrebată fiind, cum și-a întâlnit actualul soț, artista a povestit: „E o istorie foarte ciudată, ne-am întâlnit cu aproape 24 de ani în urmă, e incredibil, am fi putut avea, între timp, un copil de douăzeci și ceva de ani”, spune ea. „La început am fost doar prieteni, la un moment dat soarta ne-a unit, apoi ne-a despărțit, fiecare și-a continuat viața, dar până la urmă am rămas împreună, așa a fost să fie”, a precizat Daniela.

Daniela

În ceea ce privește aspectul fizic, Daniela Mudreac ne-a mărturisit că îi plac bărbații înalți: „Îmi plac bărbații înalți, blonzi, cu ochi albaștri, probabil din cauza faptului că am trăit o perioadă de timp în Japonia și am fost înconjurată doar de bărbați scunzi. Totodată, în copilărie am avut o păpușă cu părul blond și ochi albaștri, era bebelușul meu. Eu tot timpul mi-am dorit un copil blond, cu bucle și ochi albaștri, acum, îmi dau seama că, de fapt și copilul meu seamănă leit păpușii mele din copilărie. Eu mi-am proiectat viitorul, iar când l-am cunoscut pe soț, la fel, avea bucle, ochi albaștri și aproape 2m înălțime.”

Daniela2

Daniela

Cât despre întemeierea unei familii, actrița, e de părere că nu există vreo vârstă potrivită pentru aceasta: „E o chestie individuală, important este să-ți găsești persoana potrivită. Ceea ce nu-mi închipuiam cu 20 de ani în urmă, pentru mine este acum ceva firesc, am făcut un copil la vârsta de 40 de ani și aceasta este ceva absolut normal”, susține artista.

Foto: Arhiva personală

Distribuie articolul: