Fiecare om este dominat de o pasiune. Fiecare dintre noi avem anumite activităţi care ne oferă o satisfacţie colosală. Daniela Burlaca este o tânără actriţă cu o experiență excepțională, care a decis să îşi ridice pasiunea pentru teatru la un alt nivel. Din dragostea enormă pentru scenă, pe lângă faptul că face cu dăruire şi pasiune profesia sa, Daniela regizează spectacole inedite ce reușesc să sensibilizeze publicul.

A absolvit Liceul Teoretic „V. Alecsandri” și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, specialitatea actor teatru și cinema, Chișinău, clasa prof. Nelly Cozaru. Din 2008 până în prezent este actriță la Teatrul „Eugene Ionesco”, iar din 2010 – actriță și membru fondator al Teatrului Studio „Geneza Art” din Chișinău. Laureată a Premiului Național pentru Tineret în domeniul literaturii și artelor, ediția 2007. „Medalia pentru excelență”, 2008. În cadrul Galei UNITEM-2012 a fost nominalizată pentru cel mai bun rol feminin – Margareta în spectacolul „Principesa Ivona”, Teatrul „Eugene Ionesco”. Nominalizată pentru cel mai bun rol feminin și cea mai bună scenografie în spectacolul „Frumoasa călătorie a urșilor panda, povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”, UNITEM-2013.

Seneca spune că la fel ca o piesă de teatru, aşa este viaţa: nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat. Ce reprezintă pentru actrița Daniela Burlaca teatrul?

Singura deosebire este că piesa de teatru poate fi repetată şi trăită din nou cu aceeaşi vervă, iar viaţa din păcate. Teatrul este cea mai mare pasiune a mea. Iar spectacolul este ca o scenă de iubire trăită cu multă patimă, ardoare, intensitate, dorinţă şi voluptate…Teatrul  mă înalţă şi mă  doboară, mă seduce şi mă sfîşie. În teatru mă pot  destăinui şi mă pot ascunde. Se întîmplă ca la crearea unui rol să evadez din mrejele cotidianului, să nu mă mai intereseze nimic, mă simt pur şi simplu dezarmată cu armă în mână.

Cum ai făcut cunoștință cu ceea ce înseamnă Teatru?

Se spune că atunci cînd ne naştem, Dumnezeu ne pune mâna pe creştet. Omul are o predestinaţie cu care trebuia să păşească şi să treacă prin zbuciumul vieţii. Eu m-am născut îndrăgostită de teatru. Ştiam că este ceea ce-mi place, mă reprezintă şi aş putea să fac cel mai bine.

Cînd ajunsesem la vârsta majoratului,  eram foarte confuză şi nesigură în alegerea viitoarei mele profesii, ţinând cont de evaluarea acestei profesii în ţara în care trăiesc. Încercam să mă amăgesc conştient şi să cred că o altă meserie m-ar putea face mai bogată material. Însă  am venit pe lume din dragostea adevărată a doi oameni, care întotdeauna au ştiut să trăiască aşa cum dictează legea sufletului, unde valoarea spirituală este incontestabil dominantă.

Ghidată de părinţii mei, am păşit pragul facultăţii de teatru. Vin dintr-o familie unde tata e muzician, iar mama e regizor, mereu am fost încurajată şi susţinută de părinţii mei, până în prezent, sunt cei care-mi sunt alături şi mă ajută să fac ceea ce-mi place la nebunie, sunt mentorii mei, cei mai drastici critici şi cei mai adevăraţi prieteni.

Pe lângă dragoste față de teatru, ce te inspiră în fiecare zi să depui efort și să te dăruiești acestei profesii?

Mă inspiră Oamenii. Lumea este cel mai vast exemplu pentru un actor. Pentru că în scenă trebuie să trăieşti cu viaţă altor oameni. Să-ţi asumi iubirea şi ura, seducţia şi trădarea, adevărul şi minciuna, naşterea şi moartea.

Mă inspiră Muzica. E un catalizator pentru mine atunci creez. Nu toată bineînţeles. Doar cea care îmi răvăşeşte sufletul, care mă face să plîng, care-mi stîrneşte pasiuni debordante., care mă stimulează să iau decizii riscante. Vă propun să vă delectați cu muzica ce mă inspiră zi de zi.

Mă inspiră Talentul altora. Pentru că mă provoacă să fac lucruri frumoase şi calitative.

Mă inspiră Dragostea. Un artist trebuie să fie mereu îndrăgostit.

Povestește-ne despre prima ta experiență scenică.

Prima?…bineînţeles am avut experienţa de  a fi artistă în copilărie. Când participasem la emisiunea de la Moldova 1 „De la 5 la 10”. Pe atunci Angela Aramă m-a intrebat ,,Ce vrei să devii când vei creşte mare?” I-am răspuns fără dubii că vreau să fiu actriță. La liceu eram mereu prezentatoarea tuturor activităţilor ce se desfăşurau în incinta şcolii, cred că de prin clasa a V-a. Apoi la facultate, în anul I, primul meu rol, la fragmente sinestătătoare, e un compartiment prin care trec studenţii de la actorie, a fost „Therese Raquin” de Emil Zola. Prima experienţă în teatru a fost pe cînd eram încă studentă, am fost invitată la rolul Julietei, în spectacolul „Romeo şi Julieta” la Teatrul Luceafărul. Iar după facultate am intrat cu multă dorinţă şi forţă tânără în trupa Teatrului „Eugene Ionesco”. Însă viaţa m-a determinat pentru acel moment la rolul de Mamă, care în esenţă este primordial pentru mine.

Ai un actor preferat care îl poți considera un model pentru tine?

Nu am un actor sau o actriţă preferată. Modele pentru mine sunt oamenii talentaţi. Care cred în această meserie ca în ceva sacru, care se apropie de această meserie cu sfinţenie. Oamenii de la care ai ce învăţa în tot sensul cuvîntului. Oamenii care ştiu să te pună în valoare. Nu îmi plac lucrurile ce nu reprezintă integritate, de aceea îi admir pe cei care au forţa lăuntrică să meargă până la capăt, care nu se lasă influenţaţi de invidie, bârfe, zvonuri, fapte mişeleşti, într-un cuvînt oameni puternici, statornici, cu verticalitate şi ambție. Niciodată n-o să uit de unde am pornit, n-o să uit de profesorii care m-au remarcat din scena facultăţii. Am făcut şcoala în clasa actriţei Nelly Cozaru, pe care o văzusem în rolul Elenei Andreevna în spectacolul „Pescăruşul” pe scena Teatrului Naţional, atunci am zis vreau să învăţ de la acest om. Şi într-adevăr aşa a fost, pedantismul şi debordanţa  scenică am luat-o într-o oarecare măsură anume din caracterul acestei bulversante actriţe, neînfricată de roluri riscante şi scene care necesită dăruire totală. Ţin minte cînd îmi spunea că în scenă trebuie să ştii să fii cea mai urâtă şi cea mai frumoasă.

Nu pot să nu vorbesc despre experienţa pe care am avut-o şi care mi-a adus până la moment rolul meu prefarat, care mă stoarce din vene şi mă face de fiecare dată să caut noi abilităţi, să-mi răscolesc potenţialul. Lucrul cu Petru Vutcărău în spectacolul „Iosif şi Amanta sa” la Teatrul „Eugene Ionesco”. Probabil a fost  o lucrare executată ca la carte cum se zice, cu mult profesionalism, de altfel aşa cum cere scena şi teatrul. Concentrarea şi maturitatea pe care am atins-o din repetiţiile la acest spectacol şi responsabilitatea de a păşi în această imensitate de spectacol uneori mă înspăimîntă dar îmi oferă încredere, ştiu că în acest spectacol în mod special lucrez alături de adevăraţi maeştri ai scenei.

Veronica Micle, este rolul care mi-a oferit  să am fericirea de a crea un teatru unde să fac ceea ce-mi place, cum, cît, cînd şi cu cine vreau. Teatrul Studio ,,Geneza Art” este un cadou al părinţilor mei pentru toată viaţa. Aici trăiesc momente de intensă fericire şi tot aici învăţ să greşesc şi să repar.

Toată viaţa învăţăm de la cineva, dar am o convigere că ceea ce vine de sus, şi unde pune mâna Dumnezeu, ori este, ori nu-i. Şi ăsta e un adevăr al vieţii inevitabil.

Ce are special istoria de dragoste a cuplului Iurie Gologan și Daniela Burlaca?

Iurie Gologan şi Daniela Burlaca cred în dragoste la prima vedere!!! Cred în forţa umană de a fi impreună şi in familie. Cuplul nostru şi-a pus verighete pe când aveam doar 18 şi respectiv 20 de ani, îndrăgostiţi cum citim doar în poezii. Prinşi în vîrtejul tinereţii şi al pasiunii. Oamenii sânt sortiţi unul pentru altul, iar noi credem în Destin.

Ce ai învățat de la soțul tău pe parcursul relației voastre?

Soţul meu e un bărbat foarte tolerant. Fiind o fire poetică, el ştie să cucerească cu multă  răbdare şi inteligenţă. Iurie este omul care şi în momentele cînd greşesc sau fac ceva nu tocmai corect, zice că am făcut cel mai bine. Ne putem certa doar de la lucruri mărunte, conflictul mereu îl aplanăm rapid şi nu ne gelozăm. Ce-mi place cel mai mult e că împreună putem fi foarte copilăroși şi foarte maturi. Şi încercăm să evităm uneori momentul de statut soţ- soţie, atâta timp cît suntem prieteni, colegi, iubiţi.

 

Cuplul vostru a fost considerat mereu un exemplu, spune-ne și nouă care este secretul fericirii în familia voastră?

Fericirea in familia noastră ne aşteaptă mereu acasă. Şi ne întîlneşte cu devotament, sinceritate, căldură, necesitate, cu sufletul la gură cum se mai spune. Fericirea asta ne uneşte. Şi fericirea asta creşte cu viteza gândului şi ne regăsim în ea, în ochii ei. Şi e a noastră. Şi ştim că în mod clar dacă afară plouă sau viscoleşte, dacă spectacolul a fost bun sau mai puţin bun, dacă sînt ambuteiaje sau repetiţiile durează până în zori, noi sîntem siguri că fericirea noastră e pe mâini bune, că ne aşteaptă şi că e tot ce avem mai frumos în lumea asta, e cea mai mare reuşită a noastră pe care o putem  spune fără modestie. Milissa-Alexandrina, aşa se numeşte fericirea noastră.

Nu putem trece cu vederea complexitatea rolurilor pe care le deții și faptul că uneori acestea au o tentă erotică, cum reacționează Iurie în momentele în care tu trebuie să săruți sau să joci o scenă de dragoste cu alt bărbat?

Tot ceea ce fac pînă la moment este aprobat de soţul meu. Şi invers. Lucrul nostru în scenă este meseria care trebuie executată la limita posibilului. Iurie ştie că am fost educată în aşa fel încît să-mi dau seama până unde se poate, pînă e frumos şi nu reprezintă dezgust.  Niciodată nu am discutat acest subiect în mod special, nu ne-am stabilit rigori sau bariere care ar marca o limită, conştientizând că mâncăm  din aceeaşi pîine, astăzi am eu nişte provocări scenice, mâine el.

Ai un program foarte încărcat, cum reușește o femeie modernă ca tine să facă față rolului de mamă, soție, actriță și regizor?

Într-adevăr, trăim un secol grăbit, alergăm, ne sufocăm, suntem foarte acceleraţi, timpul nu mai reprezintă nimic. Eu mă strădui să depeşesc valul ăsta de rutină şi învălmăşeală care de cele mai multe ori ne îmbibă ca într-un burete şi savurez din tinereţe,  las oboseala să aştepte. Niciodată nu ne ajunge timp şi dacă am avea mai multe vieţi tot nu ne-ar ajunge. Uneori îţi vine să apeși pauză pe una din clipe şi să priveşti dintr-o parte, cred că am rămîne înmărmuriţi. Viaţa ne oferă clipe care trebuie trăite cu ardoare, cineva din prietenii mei îmi spunea: „Dacă aş putea conserva anumite clipe din viaţă”. Dar fiind o fire optimistă lucrurile trebuie aranjate în aşa fel încît să le reuşim pe toate şi la timpul lor, să nu permitem  sîngelui să-nebunească-n vene, haosului sau agitaţiei să devasteze valorile.

Dacă tot vine Ziua tuturor Îndrăgostiților, pregătești o cină romantică pentru jumătatea ta, sau aveți planificate alte activități de această sărbătoare?

O da! Vom avea o cină romantică pe scenă, ne vom  scălda în sentimente de dragoste şi ritmuri de pasiune. De ziua Îndrăgostiţilor vom juca spectacolul „Caruselul Erotic”.

Ce sfaturi dă actrița, soția și mama Daniela Burlaca pentru cititoarele revistei online Ea.md?

Eu aş vrea să le dedic o poezie, scrisă de o poetă, o artistă cu un suflet de o sensibilitate rară. „Pentru ele” –  cele care se vor regăsi.

Cu drag.

 

Foto: Igor Vrabie

 

Distribuie articolul: