Într-un interviu acordat recent revistei noastre, unde am vorbit despre dragoste și teatru, Daniela Burlaca a mărturisit că cel mai de preț cadou oferit de părinții ei a fost teatrul „Geneza Art”.

„Teatrul Studio „Geneza Art” este un cadou al părinţilor mei pentru toată viaţa. Aici trăiesc momente de intensă fericire şi tot aici învăţ să greşesc şi să repar”, a mai adăugat actrița.

Acrița a spus că părinții sunt mentorii săi și cei mai drastici critici: „Ghidată de părinţii mei, am păşit pragul facultăţii de teatru. Vin dintr-o familie unde tata e muzician, iar mama e regizor, mereu am fost încurajată şi susţinută de părinţii mei, până în prezent, sunt cei care-mi sunt alături şi mă ajută să fac ceea ce-mi place la nebunie, sunt mentorii mei, cei mai drastici critici şi cei mai adevăraţi prieteni”.

pentruea.md

Chiar dacă teatrul pentru Daniela este cea mai mare pasiune și aici a jucat o multitudine de roluri, ea consideră că cel mai important rol totuși este cel de mamă.

„Fericirea noastră e pe mâini bune, că ne aşteaptă şi că e tot ce avem mai frumos în lumea asta, e cea mai mare reuşită a noastră pe care o putem spune fără modestie. Milissa-Alexandrina, aşa se numeşte fericirea noastră”, spune actrița despre fiica sa.

pentruea.md

Distribuie articolul: