Pentru că este ea însăși mama unei fetițe, jurnalista Dana Ciobanu s-a implicat cu sinceritate în proiectul „Vreau să fiu un părinte mai bun”, sprijinind, la rândul său, combaterea fenomenului disciplinării violente în rândul familiilor din Republica Moldova. Dana s-a filmat într-unul din filmulețele video ale campaniei. Ce mărturisește, vedeți mai jos.

Nu cunosc părinți care nu-și iubesc copiii. Nu am întâlnit așa părinți. Cu toate astea, am întâlnit mulți părinți care își umilesc copiii în public, îi bârfesc, pe la colțuri, cu vecinii că sunt neadecvați, obraznici, leneși. Nu cunosc părinți care nu-și iubesc copiii și care nu suferă atunci când copiii lor suferă: când se lovesc, când cad din întâmplare, când întâmpină probleme la școală sau sunt batjocoriți de alții. Cu toate astea, majoritatea părinților sunt cei care generează suferință propriilor copii: îi lovesc, îi bat atunci când nimeni nu-i vede sau și mai grav: în public.

Habar nu am ce oameni vor întâlni copiii noștri în viața lor. Habar nu am în ce conjuncturi: mai plăcute sau mai puțin plăcute, se vor găsi la un moment dat. Haideți noi, cei maturi, cei mai înțelepți, așa cum se spune, să le oferim, cel puțin în copilăria lor toată căldura, toată dragostea; să le oferim o lecție despre faptul că poate fi depășit orice prin tandrețe, prin înțelegere, prin toleranță și să știm că copiii noștri sunt cei care vor fi copii fericiți. Sunt copii în care am investit în primul rând dragoste, iar asta înseamnă fericirea. Nu uitați: violența înseamnă trădare și este cea mai nejustificată trădare din câte pot exista.

Nici stresul, nici situația financiară, nici propriile noastre probleme nu ne justifică în fața propriilor noștri copii. Să fim mai buni, să fim copii și să ne amintim că copilăria este cea mai frumoasă!”, a mărturisit Dana Ciobanu, în filmulețul realizat în cadrul proiectului „Vreau să fiu un părinte mai bun”, sprijinit de UNICEF și Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC).

Amintim că Dana este mămica unei fetițe pe nume Vivien. Mai multe detalii despre familia sa, puteți reciti în interviul acordat chiar de ea pentru portalul PentruEa.md.

Distribuie articolul: