Este bine cunoscut faptul că anumiți copii apelează la șantaj emoțional pentru a obține ceea ce își doresc. Psihologii din România au constatat că șantajul emoțional este practicat conștient de copiii care au trecut de vârsta de trei ani. Odată ce părintele va ceda acestei presiuni emoționale, copilul va ști că este o tehnică de succes și îl va presa ori de câte ori îi vor apărea anumite dorințe. 

Prin ce se manifestă acest șantaj emoțional, în rândul copiilor?
Atât părinții, cât și copiii apelează la emoții, atunci când își doresc să influențeze. Potrivit portalului copii.ro, la micuți, această ”tehnică” de manipulare se va manifesta prin țipete, mofturi, lacrimi, lamentări și trânteală pe jos.

Cum să reacționezi corect, în situații de șantaj emoțional?
Este important ca, până la trei ani, micuțul să nu fie răsfățat. Dacă, însă, nimeriți în astfel de crize emoționale, primul lucru pe care trebuie să îl faceți este să-l lăsați să se calmeze. Important este ca părintele să nu cadă pradă și să cedeze în fața presiunilor emoționale. În cazul în care copilul se manifestă agresiv, trebuie lăsat singur până când își calmează emoțiile. Cât privește manifestările în public, este important să stabiliți, de comun acord, niște reguli de comportament, care, odată încălcate, vor fi pedepsite, dar fără aplicare de agresiuni fizice sau verbale.

Sursa

 

Distribuie articolul: