Odată cu debutul sezonului rece, începe și unul dintre cele mai mari coșmaruri în ceea ce privește frumusețea: buzele crăpate și uscate. Pentru a-ți menține buzele sănătoase și senzuale chiar și în sezonul rece, ele au nevoie de o îngrijire specială, chiar înainte de debutul iernii. Iată câteva metode de îngrijire a buzelor în sezonul rece: 1. Foloseste ulei de cocos

Uleiul de cocos este unul dintre produsele naturale foarte bune pentru îngrijirea corpului. El ajută foarte bine și la hidratarea buzelor, diminuând crăparea și uscarea lor rapid. Aplică ulei de cocos pe buze în fiecare dimineață și seară, lăsându-l să acționeze câteva minute. Efectul său de hidratare va dura întreaga zi. De asemenea, uleiul de cocos este o bună alternativă naturală pentru balsamurile de buze pline de chimicale din comerț.

2. Exfoliază-le

În cazul în care buzele tale sunt foarte uscate și crăpate, ele au nevoie de o îngrijire și un tratament special. Pentru a scăpa de aspectul lor nesănătos și foarte inestetic trebuie să le exfoliezi. Peelingul nu doar că le va ajuta să capete un aspect sănătos, dar va preveni și eventualele infecții provocate de anumite bacterii care se pot infiltra în crăpături.

Pentru exfolierea buzelor, ai nevoie de o periuță de dinți nouă și apă caldă. Freacă buzele ușor cu periuța, însă nu apăsa tare, pentru a nu provoca sângerarea. Dupa ce le-ai exfoliat șterge-le cu puțină apă caldă și aplică pe buze o cremă hidratantă. După acest proces, nu aplica pe buze pentru 30 minute niciun produs cosmetic.

3. Renunță la cafeină

În sezonul rece, cofeina poate duce la deshidratarea și mai accentuată a buzelor, așa că încearcă să eviți pe parcursul zilei să bei produse care conțin această substanță. Înlocuiește cafeaua pură cu una decofeinizată sau ceai din plante.

4. Utilizează balsamuri naturale de buze

În sezonul rece, evită să folosești produse cosmetice care conțin chimicale. Orientează-te spre balsamuri de buze realizate din produse naturale, vegetariene și nontoxice. În plus, acestea au în general și un miros foarte plăcut, deoarece sunt făcute din uleiuri naturale precum untul de shea, untul de cacao, jojoba sau ulei de nucă de cocos.

 

Distribuie articolul: