Este o adevărată artă să stăpâneşti metodele cu care să îţi subliniezi frumuseţea şi feminitatea la cel mai înalt grad. În orice domeniu ai lucra şi orice tip de ţinută ai aborda, regula de bază este încrederea în sine, o atitudine potrivită şi hainele alese să fie potrivite vârstei tale.

 

Iată câteva reguli de aur ale ţinutei tale ce trebuie adaptate în funcţie de spaţiul şi genul de muncă prestat.

Lucrul cu clienţii– Ţinuta abordată este una serioasă, cuminte, care de multe ori, păstrează linia corpului. Culorile pe care ar trebui să contezi sunt negru, maro, gri, alb, bej, verde, albastru. Uneori, poţi contura ceva culoare în aspectul tău – roz, mov, roşu – însă în cantităţi reduse şi evitând nuanţele electrizante. Combinaţiile ideale sunt fusta, cămaşă şi sacou ori pantalon şi camaşă. Nu recomandăm ţinutele înflorate, rochii vaporoase şi trandafiri în păr. De asemenea, machiajul ar trebui să fie cât mai natural posibil, fără “tuşuri şi retuşuri”; până la urmă intri zilnic în contact direct cu foarte multe persoane cărora este necesar să le câştigi încrederea. Tocmai din acest motiv ţinuta trebuie să fie una curată şi decentă.

La birou – Reprezintă, poate, spaţiul cel mai potrivit pentru creativitate. Nu ai limite stabilite însă trebuie să ţii cont de politica companiei în care lucrezi. Poţi alterna între rochiile scurte (limita bunului simţ), medii sau lungi, largi sau conice – nu foarte mulate pe trup – (păstreaza-le pe acestea pentru o noapte în club) ori costume pline de feminitate. Foloseşte tonuri calde în machiaj şi în tonalitate cu hainele pentru a da armonie ţinutei. Poţi adăuga orice element care te defineşte, o coafura mai specială sau o manichiura mai colorată. Toate sunt permise, însă o regulă preţioasă este să păstrezi proporţiile şi să nu exagerezi.

Pe teren – Aici se impune o ţinută lejeră şi comodă care să te facă să te simţi în largul tău. În acelaşi timp, trebuie adăugat un element care să te scoată din rutină, o eşarfa mai deosebită, o geantă mai colorată. Combinaţia potrivită este pantalon şi bluză. Machiajul este obligatoriu să fie cât mai apropiat de natural, însă, din cauza lungii expuneri solare, este necesar un strat serios de cremă cu protecţie UV şi fond de ten adecvat.

Lucrul cu copiii – Atenţie mare! Este vital să câştigi încrederea celor cu care lucrezi. Pentru asta suntem pentru ţinutele comode, serioase, însă ai grijă să nu cazi în sobrietate. Adaugă mereu un ton vesel, viu, abordează o ţinută în ton cu moda şi potrivită vârstei tale. O combinaţie între ţinuta lejeră cu elemente de office îţi garantează succesul în interacţiunea cu copiii de orice vârstă.

La toate cele de mai sus se adaugă, elementul de personalitate. Aspectul curat, îngrijit, în ton cu atitudinea potrivită îţi garantează succesul unei ţinute perfecte.

Distribuie articolul: