Alergiile sunt acum marea problemă a fiecărui părinte, asta deoarece sensibilitatea noii generații la diverși agenți alergenici a crescut foarte mult. Tatiana Gorelco, Pediatru alergolog, șefa Secție Alergologie la Centrul Mamei și Copilului a explicat în cadrul evenimentului „Șezătoarea mamelor”, organizat de Revista Odoraș și Compania Nestle, cum putem preveni alergiile copiilor noștri.

„Circa 30 % din copii, la ora actuală, suferă de diverse alergii, iar numărul lor este în continuă creștere, pe an ce trece. Cum trăim, unde trăim, dar și ce mâncăm influențează foarte mult orice reacție pe care poate surveni asupra organismului copilului. În multe cazuri, Teoria Curățeniei în legătură cu alergiile la copii funcționează, deși expunerea le anumiți factori alergenici, mai puțin periculoși, uneori este chiar indicată”, notează alergologul.

Titatiana

Tatiana Gorelco explică și principalele cauze în alergiile pe care le fac copiii. „Suprasolicitarea cu proteine, coloranții artificiali din alimente, infecțiile și infectanții sunt cei mai mari dușmani ai copiilor alergici. Un părintre trebuie să știe că majoritatea alergiilor debutează până la vârsta de cinci ani, inclusiv astmul bronșic. De asemenea, dacă cel puțin unul dintre părinți este alergic, șansele copilului de a dezvolta anumite alergii crește cu până la 40%”. Iată 12 reguli de bază care vor preveni eventualele alergii la copii

1. Regim alimentar hipoalergic, dus chiar din timpul sarcinii, va diminua cu mult riscurile eventualelor alergii; 

2. Regim de viață hipolergic, care va evita expunerile la alergeni mari, serioși, importanți, precum produsele chimice, spre exemplu;

Gorelco3. Alimentația naturală a bebelușului. Sânul mamei este cel mai mare factor de protecție, dar și întăritor al imunității copilului, așa că prelungiți acest proces cât mai mult. 

4. Diversificarea corectă, temporal și la nivel de produse. Dacă un copil este alimentat natural, atunci diversificarea se va face nu mai devreme de șase luni. Iar respectarea treptată a alimentelor introduse ar trebui coordonată cu pediatrul.

5. Reducerea îmbolnăvirilor și a virozelor. Acestea slăbesc organismul, scad imunitatea și predispun spre o sensibilitate mai ridicată.

6. Evitați tratamentele acasă, fără consultarea medicului. Administrarea medicamentelor fără consultația medicului, în cazul copiilor se poate lăsa cu multe urmări. Nu vă încredeți reclamelor sau diferitor păreri ale nespecialiștilor.

7. Folosiți cât mai rar antibioticele. Acestea reduc din rezistența naturală a organismului.

8. Evitați contactul cu bolavi. De diferite boli, inclusiv cu boli incurabile.

9. Reduceți în casă numărul pernelor din puf și al plapumelor din lână. În special, străduiți-vă să nu-l înconjurați direct pe copil cu asemenea produse. Puful și Lâna sunt principalii depozitari ai factorilor alergenici.

10. NU categoric mucegaiului. Străduiți-vă să nu aveți mucegai în casă, iar la primele semne să-l combateți până la distrugerea lui completă.

11. Evitați contactul cu animalele de companie. Pisicile, câinii, hamsterii sunt în topul animalelor care provoacă alergii copiilor. Desigur, dacă micuții voștri sunt foarte atașați de acești patrupezi, nu e cazul să-i separați, însă dacă sunt abia la faza când doar și-i doresc, e mai bine să prelungiți momentul în care îi veți împrieteni.

Alergeni polenul la copii

12. Reduceți contactul cu polenii și polinozele. În fiecare sezon sunt din aceștia, iarna fiind doar mai puțini. Primăvara feriți de păpăadie, mesteacăn, vara aveți grijă la contactul copiilor cu grmineele, iar până toamna târziu pelinul este un mare alergen.

„Nu uitați de faptul că schimbarea mediului de trai, al celui de activitate, mă refer aici la plecarea la grădiniță poate cauza un grad sporit de alergii copiilor. De asemenea, nu trebuie să vă agitați prea tare dacă bebelușul are mici punctișoare roșii doar în zona guriței, acestea pot fi cauzate de salivă”, a mai adăugat medicul alergolog, Tatiana Gorelco.

Foto: PentruEA.md, media.philly.com. 

Distribuie articolul: