Casă curată şi copii mici sunt două îmbinări de cuvinte care nu prea-şi găsesc locul în aceeaşi propoziţie. Tututor gospodinelor le place ca în casa lor să fie curățenie. Ușor de zis, dar greu de realizat, mai ales când un titirez de 4 ani devorează tot ce întâlnește în cale. Totuşi, o mămică curajoasă, pe nume Valentina Leahu ne deschide câteva secrete pentru a menţine casa curată şi copiii fericiţi. „În casa noastră jucăriile nu au un loc preferat, le poți găsi oriunde -salon, baie chiar și în chiveta din bucătărie. Iar când desenăm, nu ne limităm la mărimea paginii, ci trecem inspirate mai departe pe masă, pereți, podea. Într-o jumatate de oră, copilul meu, îmi face ordine în dulapuri, de nu găsesc nici în câteva zile ceva de care am mare nevoie”, ne destăinuie mămica.

 

totuldespremame.ro

Ea ne spune că s-a întrebat adesea unde greşeşte şi de ce casa ei arată mereu ca după război: „Am înțeles două lucruri esențiale: am prin casă multe lucruri inutile, care doar îmi îngreunează existența. Și doi: ar trebui să mă opresc din cumpărat lucruri inutile, de care ne-am putea lipsi ușor. Aşa că într-o zi, după multă muncă, am ales o bună parte din jucarii pentru a fi donate“.

 

A doua regulă pe care a înţeles-o după această donaţie a fost să nu mai cumpere lucruri mărunte:” Decât să cumpăr câteva jucării mărunte, aleg să investesc banii într-o călătorie sau distracţie în familie. E mult mai interesant, iar amintirile sunt foarte comod de păstrat şi nu ocupă mult spaţiu.”

copilul.ro 

 

Un alt sfat este să învăţăm copii în a fi organizaţi: „Fiica mea învaţă că înainte de somn e bine să-ţi aduni jucăriile, că ordinea în casă e responsabilitatea tuturor membrilor. Încurajez orice manifestare a ei de a mă ajuta în a face curăţenie.”

Ieşirile în aer liber sunt de asemenea importante: “După o zi de grădiniţă, nu e timp de stat în casă. Iar seara fiica mea deja e frântă de oboseală, aşa că n-are nici timp, nici chef să-şi scoată toate jucăriile de la naftalină.”

Cereţi ajutor, e un alt sfat al mămicăi: “Deşi îmi place curăţenia, încerc să nu-mi ies din pepeni pentru orice pată pe mobila recent cumpărată sau covorul cel scump. Când simt că sunt pe minus în resurse de energie, nu mă sfiesc să apelez la serviciile altcuiva. Dacă în cursul săptămânii am grijă de ordine în casă, curăţenie generală prefer să mi-o facă nişte persoane specializate în asta. Nu e un capriciu de femie, ci o necesitate pentru o mamă căreia munca îi ocupă foarte mult timp.”

antena 3 

Spre final, mămica ne spune: „Când ai un copil în casă, curătenia are o altă dimensiune. Da, în casa mea poate fi uneori mare dezordine, dar în sufletele şi pe feţele noastre e numai fericire!

Sfaturi trimise de Valentina Leahu.

Distribuie articolul: