Așa cum aspectul nostru este foarte important în imaginea pe care o afișăm în orice circumstanțe, pentru foarte multe dintre femei tehnica machiajului reprezintă un ecuson de înfrumusețare care s-a transformat mai degrabă într-o obișnuință. Deși machiajul are un efect energizant care îți oferă mai multă siguranță și încredere în sine, majoritatea femeilor nu știu care sunt efectele primare care poate să le provoace abuzul de machiaj, dar și alegearea incorecta a produselor din comerț. Cum am putea să prevenim unele afecțiuni în ciuda schimbării de anotimp, dar și cum ar trebui să îngrijim corect tenul nostru, aflăm în interviul ce urmează de la cosmetologul Olga Munteanu.

Trecerea de la iarnă la primăvară ne provoacă la o nouă schimbare de îngrijire a tenului. Care sunt factorii primari care ne afectează pielea?

În perioada de trecere de la anotimpul rece la cel cald, vântul este factorul primar care ne afectează pielea prin apariția unei așa numite exfolieri și apariția feței uscate. Disconfortul acesta se întâlnește la majoritatea persoanelor, iată de ce le recomand să pună accent pe hidratarea tenului și vitaminizarea acestuia cu produse hidratante sau vitamine care se pot administra intern. Doar astfel produsele acționează extern, sprijinind tenul prin îngrijire cu minerale.

În ce constă o procedură de  reabilitare a pielii în funcție de tipul de ten?

locoman 1În cazul tenului  deshidratat e nevoie de hidratare, de două, trei ori pe săptămână, în total șase, opt proceduri pentru ca tenul să revină la confortul său, să restabilim bariera hidrolipidică și să scăpăm de pielea exfoliată. Această procedură se efectuează într-o oră și jumătate care include un masaj facial în douăzeci, treizeci de minute împreună cu diferite seruri bogate în vitamine, substanțe hidratante, măști și neapărat, la final, aplicarea cremei. În general, în perioada de primăvară, femeile trebuie să-și aleagă un set de îngrijire potrivit tipului de ten: un gel demachiant, un lăptișor dacă avem tenul uscat, o loțiune, un exfoliant, care se folosește  de două ori sau chiar o dată pe săptămână, o cremă hidratantă spre seară și ziua trebuie să pună accent pe protecție.

Pentru foarte multe dintre femei tehnica machiajului este o modalitate prin care își pot scoate în evidență frumusețea, dar și pentru a-și anumite imprefecțiuni. Care sunt dezavantajele sau efectele nocive care poate să le provoace machiajul aplicat zi de zi?

Machiajul cosmetic, fondul de ten, fardurile, desigur că este binevenit, deoarece toți vrem să arătăm bine, să corectăm unele imperfecțiuni, dar pur și simplu trebuie să alegem produsul corect și să evităm folosirea produselor profesionale zi de zi. În cazul când folosești fondul de ten, farduri, pudre, seara se pune accent pe demachiere. Le recomand fetelor care folosesc zi de zi pudra care încarcă porii și-i usucă, formează sub piele puncte negre închise pe care le simțim doar la palpare, sunt localizate în zona bărbiei, zona pomeților și în acest caz ar fi de dorit să folosească un acid glicolic de 10 % în decurs de trei, patru zile și astfel se uniformizează, se reabsoarbe și în final dispar.

Cum putem preveni asemenea efecte?

locomanDemachierea dimineața și seara, după care se aplică o cremă hidratantă.

Deseori la procurarea produselor cosmetice evităm să descifrăm compoziția din care este preparat produsul. Cum reușim să alegem un produs potrivit, astfel încât să nu ne ciocnim cu probleme, gen îmbătrânire prematură?

La alegerea produsului, binențeles neștiind proprietățile, compoziția produsului, pentru că există o varietate mare produse, ne străduim să ne adresăm unui specialist. În farmacii la fel sunt consultanți care vă pot ajuta. În saloanele de frumusețe sunt deja specialiști cosmetologi, care deobicei recomandă îngrijirea la domiciliu. Când ne ciocnim față-n față cu un produs cosmetic, îi vom verceta componentele de bază. Pentru un ten tânăr ț(de la 16 până la 25), vom pune accent pe hidratare. Ca să nu dați greș, când întâlniți la compoziție retinol, peptide, acid healuronic, asta ar fi pentru primele riduri, adică de la 28 până la 30 de ani. Când vedeți pe cremă scris: „lifting”, asta înseamnă că este recomandat după 40 de ani, pentru că sunt pentru ridurile profunde.

În timpul primăverii este de dorit o cremă cu factor de protecție 50 pentru un ten  foarte deschis, sensibil, subțire și uscat, iar pentru un ten combinat un spf 30.  În cazul în care tenul gras este predispus la pigmentație pe timp de vară utilizăm o cremă cu spf 50 și pe timp de iarnă cu spf 30.

Foto: abyss.md, Mihaela Locoman

Text: Mihaela Locoman, stagiară

Distribuie articolul: