Unul te face să râzi, iar cu altul poţi vorbi despre orice. Cu primul îţi place să mergi la teatru, iar cu al doilea să te plimbi o zi întreagă în parc. Ţi s-a întâmplat şi ţie probabil să-ţi placă de doi bărbaţi în acelaşi timp şi să nu ştii pe care din ei să-i alegi. Cine aleargă după doi iepuri, nu prinde niciunul, spune o veche zicală românească. Aşa că, dacă nu vrei să rămâi singură, citeşte mai jos câteva sfaturi ca să ştii pe care dintre cei doi să-i păstrezi. 1. Vorbeşte cu fiecare din ei, ca să vezi într-un final cu cine ţi-e mai bine. De fiecare dată pune-ţi următoarele întrebări: “Mă face să râd?”. Cu toţii suntem atraşi de oamenii care posedă simţul umorului, pentru că ei ne fac să vedem lumea în culori mai optimiste. “Este el curios în legătură cu alţi oameni?” Băieţii interesaţi doar de ei sunt nişte egoişti, aşa că tu vei dori să ai un băiat cu hobby-uri, interese şi prieteni.

2. Vezi care din ei are mai multe defecte. De multe ori, băieţii se pricep foarte bine să-şi ascundă defectele până când devin foarte apropiaţi de ea. Este prea încrezut sau manipulator? Încearcă permanent să demonstreze că are dreptate? Acestea sunt primele semne că te întâlneşti cu un egoist şi că în relaţie te vei simţi controlată.

 

3. Flirtează cu ambii. Astfel vei afla cine din ei te place mai tare. Atenţie la următoarele: Flirtează într-un mod respectuos? Pare interesat mai mult de tine decât de corpul tău? Arată ca şi cum ar fi într-adevăr interesat de tine sau te face să te simţi ca “încă una pe listă”?

4. Cere ajutorul prietenilor. Ei sunt prieteni pentru un motiv: să-ţi ofere sfaturi atunci când ai nevoie. În loc să-i întrebi de cine le place mai mult, încearcă să afli care din ei are calităţi mai bune sau ale cui defecte sunt mai uşor de suportat. Astfel, părerea ta plus părerea lor ar putea trage bine la cântar în favoarea unuia dintrei cei doi.

5. Fă o listă cu plusuri şi minusuri. Scrie ceea ce-ţi doreşti mai mult de la un băiat, apoi vezi care din ei se potriveşte mai bine cu ceea ce vrei.

6. Ai încredere în intuiţia ta. Suntem create astfel încât în permanenţă ni se dezvoltă anumite preferinţe sau antipatii. Aşa că ai încredere în ce-ţi spune inima. Ea nu greşeşte niciodată.  

7. Nu te grăbi. Nu te simţi de parcă ar trebui să alegi chiar azi pe unul din ei. Acordă-ţi timp în care poţi să-I analizezi pe ambii. Nici nu ştii câte se pot întâmpla în acest răgaz de gândire. 

Distribuie articolul: