Femeile sunt dotate cu al şaselea simţ, cu ajutorul căruia sunt în stare să recunoască imediat un bărbat care îşi înşeală partenera. Cel puţin aşa arată rezultatele unui studiu realizat de un grup de cercetători de la „Universitatea din Western”, Australia. Pentru a ajunge la rezultatele acestui studiu, experţii au efectuat un experiment în urma căruia s-a constat, că femeile recunosc un bărbat care nu este statornic într-o relaţie numai uitându-se la o fotografie cu acesta. Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii au rugat un grup de 34 de bărbaţi şi 34 de femei să examineze 189 de fotografii în care apăreau feţele mai multor persoane caucaziene. După ce se uitau la fiecare poză în parte, participanţii trebuiau să completeze în dreptul imaginii care dintre persoanele din fotografii sunt fidele şi care nu într-o relaţie amoroasă.

Aceiaşi experţi au constatat, în urma experimentului respectiv, că femeile au un al şaselea simţ cu ajutorul cărora recunosc imediat un bărbat care este infidel. Tot aici ei precizează că bărbaţii nu sunt înzestraţi cu acest dar, notează „Daily Mail”.

Rezultatele obţinute au arătat că femeile „miros” mult mai bine infidelii. Astfel, datele obţinute în urma experimentului au arătat că femeile au dat răspunsuri greşite în proporţie de 38%, spre deosebire de bărbaţii implicaţi în cercetare care au greşit în proporţie de 77%.

„Lucrul cel mai surprinzător la acest experiment a fost faptul că femeile au recunoscut infidelii într-o proporţie atât de mare. Tot ce au făcut a fost să se uite la faţa persoanelor care apăreau în fotografii şi să spună cine este fidel şi cine nu. Nu acelaşi lucru putem spune şi în cazul bărbaţilor”, a precizat prof. Leigh Simmons, unul dintre autorii studiului.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că femeile au această abilitatea de a „mirosi” un infidel datorită faptului că ele sunt mult mai suspicioase decât bărbaţii şi pentru că acestea pun mai mult accent pe tot felul de detalii.

Deci, pentru a afla foarte uşor dacă partenerul tău este fidel sau nu e nevoie doar să îl priveşti cu atenţie şi să-i analizezi comportamentul.

Distribuie articolul: