Incredibil, dar adevărat! O mamă din Australia, care a născut gemeni după doar 27 de săptămâni de sarcină, a fost şocată în momentul în care a aflat că fiul ei Jamie fusese declarat mort imediat după naştere, relatează Yahoo News. Ce s-a întâmplat în continuare va rămâne în istoria medicinei. La naştere, Emily, sora lui Jamie, respira şi se afla într-o stare bună de sănătate. Fratele ei însă nu a fost la fel de norocos. Timp de 20 de minute, medicii au încercat să-l resusciteze, însă fără succes, fiind nevoiţi să-l declare mort şi să le dea părinţilor vestea îngrozitoare, potrivit Jurnalul.ro.

Îndurerată, femeia şi-a luat băieţelul în braţe şi a continuat să-i vorbească. Timp de două ore, părinţii micuţului l-au îmbrăţişat şi i-au vorbit. Iniţial, Kate Ogg a simţit că pieptul băieţelului s-a ridicat, asemena unui suspin, însă medicii au explicat că aparenta răsuflare era doar un act reflex.

“I-am spus care era numele lui şi că avea o surioară. I-am vorbit despre planurile pe care le aveam pentru el, de-a lungul vieţii lui”, a spus Ogg.

Curând, bebeluşul a început să respire regulat.
“La scurt timp şi-a deschis ochii. A fost un miracol. Apoi şi-a mişcat mâinile şi m-a apucat de deget. Doctorii continuau să-şi clatine capetele spunând ‘Nu-mi vine să cred, nu-mi vine să cred”, a povestit mama, vorbind pentru prima dată cu jurnaliştii despre experienţa sa. Ea a atras atenţia asupra importanţei contactului direct între mamă şi copil, mai ales în cazul bebeluşilor bolnavi.

Ogg a acordat un interviu pentru postul Australian TV, vorbind cu jurnaliştii în timp ce îşi ţinea în braţe băieţelul. Copilul are acum patru luni şi este complet recuperat.

“Din fericire, am o soţie foarte puternică şi foarte inteligentă”, a declarat David Ogg. “A fost instinctiv ceea ce a făcut. Dacă nu ar fi acţionat întocmai, probabil că Jamie nu ar acum aici”, a mai spus bărbatul.

Sursa: Realitatea.net 

Distribuie articolul: