Tot mai mulți părinți sunt tentați de ideea instruirii muzicale a copiilor lor, încă din perioada școlară mică. Puțini dintre ei, însă, iau această decizie și observă, în timp, beneficiile imense ale educației muzicale asupra copilului. Un micuț care posedă un instrument muzical devine mai disciplinat, își controlează emoțiile mai ușor și acuză mai puține probleme de sănătate. Ce spun savanții despre beneficiile acestei activități, asupra dezvoltării copiilor, aflați mai jos. 

Acum, mai mult ca niciodată, oamenii de știință au observat că exploatarea instrumentelor muzicale dezvoltă, la copii, atenția, controlul emoțiilor și managementul stresului. La această concluzie a ajuns și un savant care a analizat, recent, scanările efectuate la creierul a 232 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani.

Odată cu înaintarea în vârstă, copiii care posedă un instrument muzical, dezvoltă un cortex cerebral mai gros. Anume acest fenomen îi ajută, pe acești copii, să reacționeze tacticos în momente depresive, să-și concentreze atenția, să-și modereze agresivitatea și să posede, chiar, mai puține probleme de sănătate

James Hudziak, savantul, sub conducerea căruia a avut loc acest experiment, declară că educația muzicală este o activitate care se răsfrânge pozitiv asupra scoarței cerebrale. Manevrarea unui instrument muzical înseamnă coordonarea precisă a mișcărilor și un autocontrol impecabil, spune cercetătorul.

„Educația muzicală influețează considerabil asupra cortexului cerebral, care răspunde și de funcționarea memoriei, coordonarea arenției, organizarea și planificarea viitorului”, mărturisește James Hudziak.

Acesta a mai constatat că educația muzicală și posesia a cel puțin un instrument muzical sunt corelate cu dezvoltarea cortexului în acele zone ale creierului, care răspund de funcția de control, de oprire și de analiză a emoțiilor. Vioara, de altfel, este mult mai eficientă decât pastilele, în cazul în care copilul acuză dureri de cap!

Hudziak a remarcat, cu regret, că părinții nu exploatează aceste activități, ca și metode alternative tratamentului și educației psihice a copiilor.

Autorul studiului „Cortical Thickness Maturation and Duration of Music Training: Health-Promoting Activities Shape Brain Development”, publicat în „Journal of American Academy of Child and Adolescent Psychiatry”, spun că 3/4 copii americani nu frecventează cursuri muzicale extra-curriculare, deși ar putea să facă asta.

În acest mod, cercetătorii recomandă atât părinții, cât și pedagogilor, să identifice cât mai multe astfel de metode alternative de educație a copiilor și a tinerilor, mai ales în perioada în care creierul generației tinere se dezvoltă cel mai mult.

Foto: onsecrethunt.compacificconservatory.com

Cum a fost influențat Ionel Manciu, de vioară, aflați în acest interviu.

Distribuie articolul: