Despre sindromul ”mătuşicăi”, nu veţi găsi în dicţionare. Cu toate că, în viaţă este o apariţie reală: cu o stare abătută, de morocăneală și oboseală, în plus, privirea stinsă, apatie sexuală, nedorinţa de a mai visa. Un atare coktail negativ se manifestă la multe femei și la orice vârstă, motiv din care, suferă multe persoane…

Odată, s-a trezit şi în mine această mătuşică. Nu chiar imediat. Îşi făcea uneori “apariţii” lăuntrice, fie, şi pe o clipă, în interiorul meu. Se întâmpla asta, în special, atunci când se adunau grămezi de munci şi griji în gospodăria noastră: deriticări şi cârpiri… Dar cel mai important – sub masca cicălelilor la adresa celor de-acasă: cică, nimeni, în această casă, în afară de mine, n-are nevoie de nimic! Se-ntâmpla ca înţelepciunea din mine, să-i riposteze năstruşnicei de mine “din interior”, şi aceea dispărea imediat. Tuturor din nou, li se făcea vesel şi uşor.

Drept, că după naşteri, oaspeţica nedorită apărea tot mai des, ascunzându-se sub masca aprecierilor sociale, cu simţăminte de datorii şi obligaţiuni. Ulterior, “mătuşica” se mutase pentru totdeauna. Cinic şi brutal. M-am pricopsit, deci… Cu tot scârbul – amărăciune, ipohondrie, plictiseală, economie. Doar să mă îngraş încă n-am reuşit, dar nici asta nu mă preocupă. “Mătuşica” a făcut o revizie în casă, şi cu mâna aspră, mi-a strâns cureaua… la buric. Nu-i mai ardea de garderobă, de concerte, de plimbări… În fine, mai apăreau sclipiri de tânguială după vremuri bune, şi plângeam cu lacrimi amare… Veşnic obosită, morocănoasă şi neprihanită, îmi propuneam uneori, timid, să intru în buticuri cu lengerie, dar “matuşica” era de neînduplecat! Pantofi cu tocuri? Doamne fereşte! Copiii nu au ce mânca, nu au haine de calitate! Dar şi să fiu mai înaltă ca soţul, la fel, nu se permitea. “Mătuşica” devenea un despot în casă, iar copiii au început să zâmbească mai rar, prietenii – sa vină mai răruț în oaspeţie, soţul – să mai şoptească blând…

Ginduri pozitive

Într-o zi cu soare de primăvară, “mătuşica” a dat semne că cedează: viaţa devenise imposibilă! Procurând tot ce mă făcea mai frumoasă şi de nerecunoscut, i-am dat un şut acelei “matuşi”, cu toate borşurile, bodogănelile, oboselile şi simţurile de datorie. Şi mi-am zis şi scris pe frunte câteva poveţe, în lupta contra sindromului “mătuşicăi”, cu care şi lupt …în continuare! Din obligație!

1. Fă-le pe toate cu dragoste şi uşurinţă. Aşa, precum spun şi filosofii: ce-i în interior, e – şi dinafară. Dacă te bucuri de lume, de fiecare clipă în viaţă, devii şi la aspect, la fel de frumoasă, atrăgatoare: şi pentru anturaj, şi pentru norocul tău. Buna ta dispoziţie, precum şi inelele pe apa, se extinde asupra celor de-alături. Doar “matuşile” uită că la mame fericite – şi copiii sunt fericiţi; la femei fericite –  soţi fericiţi.

2. Aplicaţi-vă bucuriile de femeie în rangul celor obligatorii: Ca şi cum spun filosofii, nu e greu să te naşti deştept, iar minte de barbat –  este, fie, nu e… Graţiile femeieşti – sunt altceva, dar… realizabile. Aşa că, momindu-vă şi bucurându-vă de plăceri femeieşti, realizaţi-vă! Feminitate! Şarm! Cochetării! Posibilităţi de a farmeca! şi –  fără sindroame de matuşică! Doar sentimente… Vârsta nu are afacere: Fără dependenţă de ea!

3. Nu sunt datoare nimănui.  Simţul acela că ai datorii și obligaţii se merită înșirate într-un rând de psihiatrie. Gen clasic: nu suport să prepar, cârpesc, deretic, dar sunt obligată… Şi în loc să ne refuzăm pur şi simplu, de treburi obosite, ne violăm sistematic, iritându-ne contra tuturor şi transformându-ne în himere rele. Cu toate că, acei “toţi” nici nu te-au rugat să te arzi trei ore la bucătărie, ca să-i bucuri cu cinci feluri de mâncare? Nu va muri nimeni de foame, iar în criza actuală, soţul se face sătul şi cu un borş! Cred, că doar dragostea e în stare să conducă oamenii în direcţia corectă…

 Femei frumoase

4. Îmi este indiferent ce vor crede oamenii. Important – e ce gândesc eu. Dar să gândeşti despre sine doar de bine! Şi dacă cineva gândeşte de rău, e problema lui! Numai “mătuşilor” le pasă… Un spate drept, cu barbia în sus, cu un mers elegant – cine se va îndoi că ești o Femeie fericită? Apropo, nimeni nu te va bârfi…

5. Dacă e să alegi între sex şi prepararea borşului – alege sexul! mă apucă uneori şi pe mine îndoiala…  Doar “mătuşile” n-au puteri, au obosit, sunt ocupate, n-au dorinţă… Poate şi cele nesănătoase, să le iertăm… “Fetele”, includ fantezia, citesc Kamasutra, se ocupă cu Tantra şi dansuri orientale etc. Doar că, borşul se poate prepara și după… Iar cine poate, achită servitorii să-l prepare, dacă nu, fă comandă de mâncare!

6. Femeia e făcută să inspire bărbatul, nu să-l slujească! De acord? Primul soţ se da cu părerea, că de la femei, care prepară excelent şi cârpesc bine cămăşile, bărbaţii nu pleacă. Ei şi a avut el patru (!) soții și zeci de amante. Toate preparau şi spălau foarte bine… Doar că el n-a înţeles un simplu lucru: servitoarea şi soţia – sunt subiecte diferite!

7. Eu exist și acest fapt deja e un motiv de bucurie! Alta ca mine nu este şi nici nu va fi. Niciodată! Aşa că, fiţi de acord, e o crimă să te simţi nenorocită, să te ucizi zilnic cu probleme, uneori, inventate, distrugându-ţi personalitatea şi transformându-te într-o tânguitoare.

8. Fii mereu în formă, chiar şi cu copii în braţe! Şi în faţa bărbatului, întotdeauna să fii cu rujul pe buze! Să arăţi ca o crăiasă! Şi afară, şi acasă! Cine a zis, că femeilor mature le este interzis? “Mătuşica”?… Arată-i limba şi… fugi să te dai pe role! Nu e lucru imposibil. Trebuie doar să-ţi doreşti…

Foto: garbo.ro, anatolbasarab.ro

Svetlana Vizitiu

Filedincarti.wordpress.com