Cine şi-o mai aduce aminte pe CHER, cu vocea şi portul parcă de bărbat, dar devenită foarte populară odată cu hitul “Believe”? A trecut ceva timp de când nimeni nu a mai vazut-o în faţa reflectoarelor. Prima apariţie live a cântăreţei din ultimii zece ani a stârnit reacţii negative. Cher, în vârstă de 67 de ani, a interpretat marţi noul ei single, “Woman’s World”, în finala emisiunii “The Voice” din Statele Unite, aceasta fiind prima ei reprezentaţie live din ultimul deceniu.

 

Spectacolul divei pop, primul din ultimii zece ani, a fost în mod evident mai sărac în mişcările de dans cu care şi-a obişnuit publicul, dar vocea ei a sunat la fel de bine, scrie Daily Mail.

Înainte de a apărea pe scenă, Cher a fost anunţată drept “zeiţa popului” de către prezentatorul Carson Daly. Cântăreaţa şi-a păstrat look-ul specific anilor ’80, purtând o geacă de culoare neagră deasupra unui top din plasă care i-a lăsat abdomenul plat la vedere, alături de o fustă scurtă, ciorapi cu portjartier şi cizme negre.

 

Juraţii emisiunii “The Voice” au aplaudat-o în picioare, dar reacţiile care apăreau pe Twitter încă din timpul spectacolului nu au fost atât de solidare: “Mă uit cu atenţie la ecranul televizorului încercând să-mi dau seama exact ce specie de pasăre a murit pe capul lui Cher”.

Totuşi, producătorul executiv al emisiunii “The Voice”, Mark Burnett, şi-a exprimat pe Twitter aprecierea faţă de show-ul artistei: “Este o mare onoare ca un artist legendar precum Cher să cânte în premieră noua melodie aici la #thevoice. A fost cu adevărat epic.”

Cher a alternat, pe parcursul carierei sale, actoria cu muzica. A jucat în multe filme, precum “Silkwood”, “Vrăjitoarele din Eastwick”, “Sirene” şi, în 1987, în “Moonstruck”, pentru care a primit un premiu Oscar. În 1999, Cher a fost recompensată cu un premiu Grammy pentru albumul său “Believe”. Cel mai recent film al său, “Burlesque”, în care a jucat şi Christina Aguilera, a fost lansat în cinematografe în noiembrie 2010.

Distribuie articolul: