Balerina rusă Anastasia Volochkova a decis să-și părăsească locuința din afara Moscovei, pe care o lua în chirie și asta – pentru a se muta, în timpul apropiat, în propriul „castel”, situat la 13 kilometri depărtare de capitală. În noua casă, balerina va locui împreună cu Ariadna, fiica de 9 ani a acesteia, după cum scrie Super.ru

Suprafața noii locuințe a balerinei este de 645 de metri pătrați. Casa este dotată cu două buduare, trei dormitoare, trei garderobe, o sufragerie foarte largă, o sală cu șemineu, o bucătărie, două garajuri și o odaie specială pentru biliard (îndrăgit atât de Anastasia, cât și de fiica sa). 

Sursa citată scrie că balerina a devenit stăpâna acestei locuințe situate într-un cartier de lux încă din luna octombrie a anului 2014. Prețul unei locuințe identice cu cea a Anastasiei este de circa 3 000 000 USD. Cea care a ajutat-o pe vedetă să facă achiziția este prietena sa – designerul rus Yana Shevchenko. Din spusele balerinei, însăși Anastasia participă la reparațiile din interiorul acestei case luxoase, iar materialele de construcție le-a achiziționat din magazine de elită.

În cartierul în care va locui Anastasia sunt amplasate doar 98 de locuințe. La o distanță foarte mică de această casă este amplasat un centru SPA (se știe că Volochkova este o clientă fidelă a acestor servicii). În același cartier, însă, este amplasat și un teren de joacă. 

În trecut, Anastasia Volochkova a fost, deja, deținătoarea unui apartament de 165 de metri pătrați chiar în centrul Moscovei. Potrivit Kseniei Sobchak – vechea rivală a Anastasiei, balerina ar fi primit în dar acel apartament de la miliardarul Suleiman Kerimov, cu care ar fi avut o relație în trecut. Din spusele Anastasiei, însă, timp de 10 ani, artista a locuit doar în locuințe luate în chirie.

Volochkova a visat dintotdeauna la propria locuință și de-abia de așteaptă să termine procesul de reparație a casei, pentru a se muta cu traiul în ea. 

Foto: Instagram, Super.ru

Distribuie articolul: