Mulți subestimează valoarea ghiveciului în care își pun plantele de casă, optând pentru cel mai simplu și ieftin. De la Alexandrina Palii, distribuitor oficial de ghiveciuri produse în Germania aflăm că vasul în care plantăm florile ar trebui să aibă un sistem de irigare special pentru a evita surplusul de apă. Nu de alta, dar riscăm să pierdem rădăcina prin putrezire. Mai multe despre ghiveciuri și preferințele moldovenilor la acest capitol, aflați din interviu.

Ghiveciul nu este doar un obiect de decor, uită mulți moldoveni. Vasul trebuie să îndeplinească, întâi de toate, funcția de protecție. Starea plantelor nu depinde atât de materialul sau modelul ghiveciului, cât de sistemul de irigare de care beneficiază acestea. Există ghiveciuri cu un sistem de irigare incorporat?
„Sigur, ghiveciurile germane sunt dotate cu un rezervor de apă, un indicator al nivelului apei, fapt care nu îți permite să greșești. Planta are mereu acces la apă și absoarbe prin rădăcini atât de cât are nevoie. Plantele iubitoare de apă absorb mai mult, plantele cărora nu le place apa- mai puțin. Dacă e cald, iarăși, trag mai multă apă, iar dacă e frig – mai puțin. Rezervorul de apă, la proiectarea ghiveciului, a fost gândit așa încât să nu îi permită apei să curgă, respectiv nu avem nevoie de protecție suplimentară cum sunt farfuriile pe care le găsești practic în fiecare gospodărie de la noi. Dacă vorbim despre ghivecele simple, e indicat sa aibă gaură pentru ca apa în exces să aibă unde să scurgă.”
Cum alegem corect un ghiveci pentru plantele noastre?
„Primul pas este să măsurăm diametrul ghiveciului actual, în care se află planta noastră acum, adăugăm între 5-10 cm și am găsit diametrul pe care îl căutam. Modelul depinde de stilul designului de interior, gusturile clientului, buget, etc. Când alegem ghiveciul mai ținem cont și de aspectul plantei : planta tip tufă (de exemplu : Sansevieria, Spathiphyllum, Zamioculcas, Nephrolepis) necesită un ghiveci cu model alungit, astfel ridicăm planta mai aproape de nivelul ochilor.”
cubico-30-charcoal-metallic1-21

Foto: indoorgardens.com.au

„Planta de tip copac sau liană, și anume din seria celor înalte (de exemplu Ficus sau Monstera) necesită ghivece de model mic, josuț. Astfel ne uităm la coroana plantei și nu la tulpina ei. Mai mult decât atat, ghivecele de diametru mare ( 43, 50, 60, 70 cm) pot fi prevăzute cu rotile, pentru a putea muta planta cu ușurință prin apartament în timpul curățeniei sau pentru a-i schimba locul în funcție de cum străbate lumina în odaie.”
Care sunt cele mai solicitate modele de ghiveci în Moldova?
„Cele mai solicitate modele rămân cele înalte. Le vedeți în imaginea de mai sus. Urmează modelele clasice și cele cu aspect împletit. Tot mai căutate devin modelele de ghiveci pentru bucătărie, în care se cresc verdețuri cum este busuiocul, pătrunjelul, mărarul, cimbrul.”
flora_nagroda3_1

www.architekturakrajobrazu.info

Ce culori le plac moldovenilor?
„Culoarea preferată a moldovenilor rămâne albă. Se cumpără orice model în alb. Anul 2017 însă dictează imitațiile de beton și formele regulate, respectiv cubul, paralelepipedul.”
17275047_422878888061059_2009456458_n
Ghiveciurile simple, din plastic, găurite, nu fac față concurenței? Sunt de o calitate mai proastă decât cele de import?
 „Pot fi o opțiune în cazul plantelor mai mici, căci pot fi mutate cu ușurință dintr-un ghiveci în altul. În cazul plantelor mari e foarte incomod să faci acest lucru. Astăzi există ghiveciuri cu un container detașabil. Partea exterioară rămâne intactă, nu se zgârâie, nu se murdărește. Când vrei să speli planta, scoți doar containerul și îi faci duș. Un dezavantaj, atunci când ne referim la ghiveciurile din lut, este că peste ani se întrevăd sărurile de la apă. În plus, sunt foarte grele, din cauza materialului din care sunt făcute. Aici mai adaugi greutatea pământului, a plantei și devine o adevărată catastrofă atunci când ai de făcut curățenie sub el, în jurul lui. În cazul ghiveciurilor simple, cu găuri, trebuie să uzi planta o dată la 3 – 7 zile, depinde de specie, și trebuie să le cunoști bine, să știi la care și cât să torni. Apa la cele cu sistem de irigare se poate păstra 2-3 luni și tot ce trebuie să faci e să torni până indicatorul îți arată că apa ajunge la nivelul maxim. E foarte comod mai ales pentru spațiile publice, pentru hoteluri și restaurante sau oficii. În plus, de plante pot avea grijă femeile de serviciu. Trebuie să umple rezervoarele doar atunci când apa ajunge la nivelul minim. Sistemul de irigare este potrivit pentru absolut toate tipurile de plantă, de la cactusul care cere foarte puțină apă, până la Hibiscus, care cere extrem de multă apă.”
Ghivece-de-plastic-sau-de-lut-4-740x357

Foto: casa-gradina.ro

Dar dacă e să alegem între plastic și lut, care ar fi alegerea corectă?
„Ghivecele din plastic sunt rezistente și nu se sparg atât de ușor ca cele din lut. Sunt potrivite dacă le vrei și în exterior. Dacă pe ghivecele din lut apar cu timpul semne de calcar sau mușchi, atunci ghivecele din plastic nu se deteriorează și pot fi spălate ușor la necesitate. Pe de-altă parte, lutul e mai prietenos cu natura și pământul nu putrezește în el așa cum se poate întâmpla în plastic. În plus, pe caniculă, vasul din lut nu se supraîncălzește.”
Îți mulțumesc pentru sfaturi și explicații!