Alice Barker ]n v\rst[ de 102 ani a dansat în tinerețe alături de nume grele din muzica internaţională, dar nu a apucat să vadă înregistrările până acum. Reacţia ei este de emoționantă.

Femeia avea 102 ani atunci când cei de la Daily Mail i-au făcut o vizită la spital. Cu ocazia aceasta, reporterii i-au făcut o surpriză care a lăsat-o fără cuvinte pe fosta dansatoare.

Alice Barker s-a putut vedea, pentru prima oară după 80 de ani, o serie de înregistrări cu ea, din perioada în care era una dintre cele mai bune dansatoare din Statele Unite, pe care toţi cântăreţii celebri, printre care Franks Sinatra sau Gene Kelly, voiau să o aibă alături în clipurile muzicale.

Reacţia unei femei de 102 ani, când se vede dansând în anii ’30. Bătrâna a reuşit astfel să-şi amintească vremurile respective şi, cu inima plină de bucurie, a spus: „Toate astea m-au făcut să-mi doresc să mă ridic din acest pat şi să pot face din nou asta.”

Alice Barker le-a mărturisit atunci reporterilor că se simte foarte norocoasă pentru că a putut să facă ceea ce şi-a dorit în viaţă şi chiar ar fi făcut-o fără bani.

Uite aici restul declaraţiilor femeii şi reacţia sa atunci când s-a văzut dansând, după 80 de ani

Distribuie articolul: