A apărut în fața telespectatorilor și lucrează în spatele cortinei de la televiziune mai bine de un deceniu. Energic și ambițios a reușit să deschidă propriul studio de produție, acum un an. Este compozitorul care trezește emoții prin muzică – Vitalie Rotaru. Aflați în interviu cum a fost confundat cu celebrul compozitor german Richard Wagner? Profil:
Redactor, prezentator, producător, actualmente angajat în cadrul Departamentulul Promo al Companiei “Teleradio-Moldova”.
A realizat filme documentare.
Primul comentator al concursului muzical ,,Eurovision” în Moldova.
A scris muzică pentru spectacole de teatru.
Are colaborări cu mai mulți interpreți de muzică ușoară.

Studii:
Colegiul de Muzică ,,Ștefan Neaga”, specialitatea ,,Instrumente Populare” și Dirijor de Orchestră de Muzică Populară.
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, specialitatea ,,Compoziție și Teoria Muzicii”. A făcut 7 ani de compoziție la conservator și a beneficiat de ,,Bursa Guvernului”, care se oferă studenților cu nota 10 pe linie. 

Demult îmi doream să deschid propriul studio de producție și mă bucur că am făcut un prim pas în acest sens. A fost dificil pentru că în Moldova nu sunt specialiști în proiectarea și construcţia unui studio de înregistrări, conform tuturor rigorilor. Am studiat multe materiale despre acustică, specificul unui studio. M-am ocupat inclusiv de design, m-am străduit să creez un cadru plăcut ochiului, un anturaj creativ, dar în același timp să fie utilizat şi un echipament performant. Studioul a fost conceput pentru înregistrare vocală, iar în paralel am inițiat o sală de canto pentru cei care vor să învețe să cânte.

Vitalie Rotaru, foto: Ellene Mocrii

La televiziune am ajuns dintr-o frumoasă întâmplare. Locuiam la Telecentru și mergeam spre casă când am remarcat niște colegi de la Academie și îi întreb ce fac. Mi-au răspuns că au venit la concurs și m-au îndemnat să merg cu ei. Se căuta un redactor muzical și m-au acceptat. Tocmai se lansa emisiunea ,,Bună Dimineața”. La început făceam subiecte legate de muzică, treptat am început să însușesc mai multe despre producerea video. Am avut posibilitatea să particip la diverse traininguri. Unul dintre care era cu toți șefii de departament de la TVR, a fost super. Președintele TVR de atunci a rămas încântat de echipa noastră, așa încât la scurt timp ne-a invitat pentru două săptămâni la un stagiu la București. Gustând din aspectele televiziunii a început să-mi placă și se pare că de orice m-am apucat am reuşit să duc la bun sfârşit.

Cea mai plăcută odihnă atunci când vin de la lucru este să cânt la pian. De multe ori, inspirația poate veni când te aștepți mai puțin. Contează mult și oamenii care solicită o lucrare. Când îmi vine o idee e suficient să pun mâinile pe clape… cânt, apoi notez, pentru că ideile vin și pleacă. Am câteva caiete cu piese pe care le-am scris. Rămâne să fie făcut aranjamentul, care ia mai mult timp.

Vitalie Rotaru, foto: Ellene Mocrii

Mi-ar plăcea să dedic mai mult timp creației. Îmi doresc să scriu mai multă muzică, să fiu recunoscut și în calitate de compozitor, nu doar ca om de televiziune. Vreau să am proiecte muzicale, să lansez am un album cu creațiile mele, inclusiv instrumentale. Mi-aș dori să semnez şi muzica pentru un film. O parte din lucrările mele sunt destinate spectacolelor, astfel pot fi adaptate la arta cinematografică.

Nu mă văd în calitate de interpret. Mai bine să fiu acolo unde mi-i locul, în calitate de compozitor, sound-producer. Prefer ca muzica mea să fie cântată de oameni talentați și rezultatul să fie unul frumos.

Vitalie Rotaru, foto: arhiva personală

Interpreții sunt cei care, în mare parte, educă gustul muzical al publicului. La noi, industria muzicală impune mulți cântăreți să scrie și muzică, versuri, să facă de toate. Însă backgroundul pe care îl are un compozitor se formează pe parcursul a zeci de ani, e o experiență care își spune cuvântul. Plus e vorba și de talent. Important este și omul care face aranjamentul (partea tehnică), deși adesea, din păcate, el rămâne în umbră.

Cei mai importanţi critici pentru genul muzicii pop sunt oamenii simpli, fără studii muzicale, care ascultă, le place fără să înțeleagă de ce. Am o creație care a reușit să nu lase indiferent publicul – ,,Digital feelings”.
Am plasat-o pe internet ca să primesc mai târziu un comentariu ,, Frumoasă melodie, dar de ce pe internet apare un compozitor cu alt nume?”. Am rămas mască! Era vorba despre Richard Wagner. Am rămas plăcut surprins să fiu confundat cu acest compozitor, dar i-am scris celui care a plasat video pe internet și a reacționat imediat. Omul a făcut-o neintenționat, a rectificat și îmi povestea că i-a fost foarte greu să depisteze cine-i autorul. E una din melodiile care în sezonul de toamnă atinge multă lume. Am participat cu ea la un concurs organizat de un site rusesc și a fost inclusă pe un disc distribuit în mii de exemplare în toată lumea, cred că de acolo s-a şi răspândit atât de mult.

La capitolul muzică populară, pot spune că îmi place s-o ascult, s-o dansez, dar să o cânt – nu.

Vitalie Rotaru și Elena Gheorghe la Eurovision, foto: arhiva personală

Rămân fidel concursului muzical ,,Eurovision”. E o legătură sufletească și pe cât am posibilitatea mă implic în acest proiect televizat. An de an realizez emisiunea despre participanții la concurs ,,În drum spre Eurovision”.
Îmi place să călătoresc. Aș vrea să ajung în Japonia. M-a impresionat SUA, am descoperit o lume nouă, diferită de cea văzută în filme. Am participat într-un proiect de la televiziune și am realizat o serie de filme documentare despre emigranții de acolo, preponderent moldoveni. Am cunoscut oameni extraordinari. Am întâlnit o familie cu 14 copii biologici, aveau curte, iepuri, găini, exact ca în Moldova. Eram însetat să fac cât mai mult, am revăzut și o fostă profesoară pe care am întâlnit-o întâmplător pe una din străzile New-York-ului.

Vitalie Rotaru în SUA, foto: arhiva personală

Energia îmi caracterizează temperamentul și mi se pare firească. Vreau ca tempoul meu să nu încetinească. Mă strădui și îmi face plăcere să mă implic în cât mai multe și diverse activități.

Foto: Ellene Mocrii, arhiva personală