Seara de sâmbătă, 19 noiembrie, a fost un succes pentru echipa teatrală de la Night Guguță, care a jucat în farsa „Doctor fără voie”. Într-o adaptare modernă, după J. B. Moliere, piesa satirizează pseudointelectualitatea și pseudomedicina. Spectacolul face parte din trilogia „Post-Adevăr” (care este compusă din trei piese-întrebare ce promovează estetica hilarului și cea a absurdul: Ulciorul sfărmat, Teoria marelui haos și Doctor fără voie). 

Protagonistul din Doctor fără voie ajunge, printr-un ciudat concurs de evenimente, obligat să joace rolul unui medic, devenind doctor fără voie, fără a avea habar ce face, de fapt. Combinând urâtul din medicina tradițională cu toată corupția și nepăsarea ei; sistemul farmaceutic construit pe non-valori și bazându-se pe paradigma pilulei magice, dar și mass-media cu deep fake-urile și senzaționalul ei, „Doctor fără voie” e un spectacol-întrebare: „Care este prețul credulității umane?”. Până unde se poate ajunge, bazându-ne pe non-valori? Când spunem „stop”?

Cu un joc scenic nebunesc, total asumat și foarte comic, echipa teatrală construiește oglinda erei post-adevăr în care ne scăldăm zi de zi, când o minciună dulce este de preferat adevărului prea greu de conștientizat și de dus.

O isterie totală se petrece pe scenă, aici totul e invers: iubirea, compasiunea, jurămintele și, în general, conceptul de realitate – sunt deformate și false. Iar onoarea și reputația sunt mai presus decât legăturile de familie, decât starea de bine a copiilor și echilibrul relațional. În familia noastră, toate sunt presărate cu aroganță și ambiție fără noimă…

Pentru această punere în scenă, Iulian BUBUIOC a luat premiul  pentru  cea  mai  bună  lucrare  regizorală. De asemenea, spectacolul „Doctor fără voie” a fost nominalizat în cadrul Galei Premiilor UNITEM 2021-2022, în următoarele categorii:

▪️ Cel mai bun spectacol dramatic
▪️ Cel mai bun rol masculin (Eugen Nicov – Sganarelle).

Distribuția:

Sganarelle – Eugen Nicov

Danalia/Geronte – Cătălin Lungu

Martine/Leandre – Daniela Cioclu

Jacquelline – Cristina Platon

Luca – Iulian Cujba

Valere – Iulian Bubuioc

Lucinda – Ala Buhnă.

Piesa vine să arate unde se poate ajunge dacă adevărul nu este considerat drept valoare fundamentală și este ignorat cu vehemență. Or, disperarea și neinformarea ne-au transformat în marionete, mai ușor de manipulat ca niciodată!

Distribuie articolul: