Emoții de nedescris pentru reprezentanta Republicii Moldova din acest an la Eurovision. Cristina Scarlat a împărtășit în premieră cele mai mici detalii ale sufletului său, trăirile sale și emoțiile prin care i-a fost dat să treacă la Copenhaga. Iată și explicația artistei pentru faptul că Moldova nu a trecut în finala concursului.

„Aș descrie mai degrabă prima zi în care am intrat în sala ceea imensă. Până acolo erau o grămadă de coridoare, deoarece concursul s-a desfășurat într-o arenă imensă, unde mai înainte se construiau vapoare. M-au năpădit amintirile, căci am avut odată două contracte și am lucrat pe vapor. În scenă, însă, pentru concert, m-au încercat emoții fantastice”, recunoaște artista în cadrul unui interviu acordat în studioul UNIMEDIA.

Despre seara de concurs, Cristina are lucruri aparte să ne spună, vizavi de emoțiile transmise și primite pe scenă. „Am avut impresia că sufletul mi se urcă la cer. Sper că acesta a fost un semn frumos de continuitate a acestui eveniment. Am avut parte de multe momente frumoase, însă primul contact cu scena este de nedescris. Eu iubesc publicul, îmi place când am în fața cui să evoluez, iar Eurovisionul este tocmai acel moment. Înainte de asta m-am inspirat și m-am concentrat pe faptul că mă văd milioane de oameni. În scenă, însă, eu trăiesc momentul, am de transmis un mesaj și eu mă concentrez pe acest lucru la maximum”, a mai spus Scarlat.

Cristina Scarlat

Despre faptul că Moldova nu a acces în finala celui mai mare concurs de cântec din Europa, Cristina spune că nu este vorba despre un eșec și nici vinovați nu sunt: „Totul a mers, nu avem nevoie de explicații. Lumea, mass-media ar trebui să investigheze, să se documenteze bine înainte să spună ceva. Anul acesta au fost și alte reguli – să nu nimerim în aceleași semifinale cu vecinii. Iată că am nimerit în semifinala puternică, cu țări care nu prea votează Moldova. Am luat puncte de la Rusia, Ucraina, în rest, cine să ne dea puncte, Muntenegru?”, a mai adăugat Cristina Scarlat.

Distribuie articolul: