A venit la UNIMEDIA direct de pe băncile facultății și crede că viitorul media este pe online. Cristina Buzovschi este perseverentă, ambițioasă și corectă, asta ne-au spus colegii ei despre dânsa. Sensibilitatea și gingășia care o pun în valoare au fost parte din imaginea pe care a acceptat să o creăm într-o sesiune foto cu totul specială: o moldoveancă plină de tradiție în Chișinăul vechi. Despre tradiție și modern, realitate și virtual cu Cristina Buzovschi.

Cristina, îți mai amintești de începuturile în jurnalism… Cum a fost?

Îmi amintesc foarte bine cum a fost… Sunt aproape patru ani de când fac parte din echipa UNIMEDIA, cu toate acestea în memorie rămâne vie prima conferință de presă la care am mers, prima știre pe care am scris-o și primul material jurnalistic care m-a făcut să mă simt mândră. Îmi amintesc cu drag de interviul de la angajare și emoțiile care mă încercau. Eram proaspăt venită de pe băncile facultății, dar știam cu siguranță că anume la această instituție media vreau să lucrez și că anume aici mă regăsesc. Mă bucur din suflet că mi s-a oferit această șansă.

 Cristina Buzovschi

Te-ai împrietenit de atunci cu primarul de Chișinău, consilierii și mai ales cu Vladimir Voronin? Povestește-ne despre experiența asta.

Eu cred că „prietenie” este prea mult spus, dar am avut întotdeauna o conlucrare bună. Încă de la începuturi mi-a fost încredințat să monitorizez activitatea de la Primăria Chișinău. În fiecare luni mergeam la ședințele serviciilor și subdiviziunilor municipale, mergeam la Consiliul municipal Chișinău și am reflectat pe parcurs activitatea primarului, a Direcțiilor Primăriei, a consilierilor. M-am străduit dintotdeauna să fiu corectă, așa că nu am primit reproșuri, telefoane din partea funcționarilor nemulțumiți sau alte situații de acest gen.

Totodată, încă din facultate am ales să mă specializez în domeniul politic. Anume politicul mi-a suscitat interesul, m-a captivat și m-a ținut în suspans. Treptat, am ajuns să reflect și activitatea de la Parlament. În forul legislativ suprem al țării ajungi să comunici cu deputați din toate fracțiunile, cu viziuni  și abordări diferite. Liderul PCRM nu este cel mai deschis politician pentru presă, dar a apreciat corectitudinea și echidistanța noastră. Aceste aprecieri, țin să subliniez, nu sunt doar meritul meu, ci al întregii echipe.

 Cristian Buzovschi

Care sunt regulile tale în activitatea de zi cu zi, de care norme te ghidezi?

Suntem o instituție care activează sută la sută în mediul online și acest mediu își are cerințele sale. Operativitatea stă la baza muncii de zi cu zi. Încerc să ofer cititorului tot fluxul de știri necesar ca să fie bine informat, să știe la ce să se aștepte și să ia la timpul potrivit cea mai bună decizie. Mă străduiesc să fiu imparțială și echidistantă, astfel încât să ofer toate punctele de vedere, ale diverșilor actori politici și să transmit cititorilor informația într-un mod cât se poate de atractiv. De asemenea, în mediul online textul trebuie să fie cât se poate de concis și să ofere cât mai multe informații noi. Mizăm mult și pe materialul ilustrativ, așa ca să oferim vizitatorilor noștri cât mai multe motive ca să revină pe site.

 Cristina Buzovschi

Ce întâmplări neobișnuite sau hazlii ai avut în acești ani?

Alături de colegii de la UNIMEDIA fiecare zi este specială. Noi suntem ca o familie. Tineri, energici, cu ambiții, neordinari, creativi… noi nu avem timp de plictiseală. Râdem mult atunci când suntem în redacție. Nu știu să explic de ce, dar zilele de vineri sunt cu totul speciale, mai ales în după amiaza zilei, când simțim că se apropie weekendul, atmosfera devine mai degajată. Glumele ne relaxează și ne predispun. Vinerea zâmbetul e până la urechi :).

 Cristina Buzovschi

Cât de important este într-o instituție de media online spiritul de echipă?

Cu acestă ocazie am să spun că eu sunt mândră de echipa UNIMEDIA. Echipă contează enorm de mult în orice instituție media, indiferent că este ziar, radio sau televiziune. Ca să nu lungesc mult vorba, o să redau o situație care a avut loc recent la Parlament: urmăream ședința în plen din sala destinată pentru jurnaliști. Deputații dezbăteau un proiect care suscita interesul. Eu și cameramanul nostru, Pavel, discutam ce să includem în știre, și respectiv în video. Eu menționam ce declarații mi-au părut mai importante, iar cameramanul mi-a atras atenția la un detaliu relevant. La discuția noastră a asistat un reporter de televiziune care ne-a spus foarte mirat: „Ce bine când și cameramanul are creier”. Iată așa, noi mereu ne completăm reciproc. Fiecare este bun în domeniul său, fiecare are atuu-rile sale, dar împreună reușim să oferim un produs mai bun. Ne ajutăm să selectăm abordarea corectă, să alegem titlul potrivit pentru știre, etc.

 Cristina Buzovschi

Ce pasiuni ai în timpul liber, mai împletești?

Cea mai mare pasiune este lectura. Întotdeauna am fost captivată de lumea cărților. Citind reușesc să călătoresc fără să ies din casă. Am multe hobby-uri: croșetez, împletesc, brodez – așa obișnuiesc să mă relaxez. Cresc flori de cameră – îmi place să urmăresc cum dintr-o singură frunză se dezvoltă o plantă frumoasă, cum îți dăruiește prima floare și te bucură cu noi bobocei și noi flori. Îmi place înotul, în apă mă simt mai bine ca pe uscat sau în aer. Ador să ascult muzica și să privesc un film bun, dar cui nu-i place?!

Cum te-ai simțit în costum popular?

A fost o experiență nouă pentru mine, neobișnuită și chiar mi-a plăcut! Eu întotdeauna am spus că unei femei îi stă bine să poarte fustă, rochii…e atât de frumos, atât de feminin, că nu-ți poți lua ochii. Haine populare: ie, catrință, brâu, bondiță, nu îmi amintesc să fi purtat vreodată până acum. Când am fost la grădiniță sau la școală, am mai purtat piese din portul popular, dar niciodată nu am fost îmbrăcată din cap până în picioare în costum național.

 Cristina Buzovschi

Cât de des citești sau cumperi reviste pentru femei, te informezi despre femei? Care domenii îți sunt mai aproape?

Eu citesc mai multe reviste, le citesc online, așa cum este PentruEA. Mai degrabă citesc un site de știri, decât un ziar. Mediul online este cel în care mă regăsesc și cred că anume în online este viitorul. Îmi face o deosebită plăcere să citesc istoriile de succes ale moldovencelor, să aflu cum au reușit să-și construiască o afacere, să-și realizeze visele. Ca orice domnișoară, sunt interesată și de articolele despre modă, tendințe, colecții vestimentare.

În iubire la distanță crezi, dragoste prin internet există?

Sunt convinsă că iubirea nu poate să apară când comunici cu cineva pe internet, fără ca să intri în contact direct cu acea persoană. Poate să apară doar un interes față de acel om, să fie o atracție. Dragostea apare atunci când cunoști defectele și calitățile unui om, iar pentru asta trebuie să treacă ceva timp. Dragostea la distanță? Sigur că poate fi menținută, dar aș îndemna pe cei îndrăgostiți să nu încerce marea cu degetul și să se străduie să fie cât mai puțin timp posibil departe unul de altul. Dragostea necesită totuși o apropiere fizică – ochii care nu se văd se uită! În acest caz, în ajutorul cuplului vine internetul – e mare lucru pentru cei are se află la depărtare unul la altul, dar în același timp distruge relațiile celor care sunt alături.

 Cristina Buzovschi

Unde și cum te vezi peste zece ani?

Nu știu să spun, zece ani totuși este o perioadă îndelungată. Mi-aș dori să fiu tot în Moldova, dar să fie o cu totul altă țară, europeană, chiar dacă nu vom fi integrați în UE. Îmi doresc ca Republica Moldova să devină o țară prosperă, cu oameni fericiți, cu părinți care să știe că pe copiii lor îi așteaptă un viitor luminos. Dacă va fi totul bine, atunci sigur se va găsi un loc bun și pentru Cristina Buzovschi.

Foto: Igor Vrabie

Mulțumim pentru vestimentație interpretei de muzică populară Stela Botez

Coafură și machiaj: Salon Genial, str. Ștefan cel Mare 143

tel: 022 23 26 55
0680 51 251
0602 52 521

 harta Genial

Distribuie articolul: