Disputa pentru numărul femeilor în politică și în Parlament în mod special este un subiect foarte discutat în ultima vreme. Expertul în comunicare Cristian Saulea, prezent în cadrul emisiunii „Alb&Negru” s-a pronunțat asupra acestui subiect, precizând că greutatea politică și calitatea femeilor implicate în politică este un aspect mult mai important.

„Uneori femeia în politică este garantul lucidității. Depinde desigur și de femei, însă ideea de a mări cota femeilor pentru listele din parlament mi se pare o idee bună. Dacă e să comparăm Partidul Liberal cu cel Comunist, care are cele mai multe femei în Parlament, vedem o diferență…”, precizează Saulea. „De multe ori femeile sunt mult mai raționale. Și apoi, când merge o doamnă să vorbească în teritoriu, când merge la un eveniment, oamenii reacționează diferit. Deci pentru listele electorale, 30-40 % de reprezentare feminină cred că este bine pentru femeile din politica moldovenească, nu știu dacă unele partide vor găsi atâtea femei”, se întreabă retoric expertul în comunicare.

 

Cristian Saulea a fost întrebat și dacă vocea femeilor de pe scena politică actuală este auzită: „Sunt auzite, dacă nu erau, nu mai stăteau în partide. Dacă nu ai rezultate sau dacă munca nu-ți este recunoscută, nu mai faci ceea ce faci. Cea mai bună modalitate de a deveni un om politic popular este să fim cine suntem, nu trebuie să sărim mai sus decât putem. Electoratul este foarte deștept și dacă ești un prefăcut, te pune la punct la următoarele alegeri”, a mai precizat intervievatul Elenei Robu din studioul UNIMEDIA.

Distribuie articolul: