image3Pentru Cristina Morari, vocația de designer a venit ca un bonus al sorții, după câțiva ani de muncă în cel mai mare oraș din Emiratele Arabe Unite. A ajuns în Dubai cu dorința de a se regăsi, pentru ca în final să-și vadă împlinită dorința de a deschide un atelier și un showroom în care să vândă ținute cusute după propriile schițe. Astăzi, Cristina e fondatoarea brandului Posh Affairs, iar ținutele ei au ajuns să fie purtate de vedete la evenimente de top ca Festivalul Internațional de Film de la Cannes. Te invit să o cunoști și să descoperi cât de sublimă e feminitatea ținutelor pe care le creează cu atâta iubire!

Cristina, te bucuri azi de o armată întreagă de fani în întreaga lume și totuși, vrem ca cei de acasă să te cunoască cel mai bine. Ne-am dori să aflăm despre cum a pornit relația ta cu Dubaiul și, mai ales, cu vocația de designer.

Am venit în Dubai în vara lui 2012, direct după facultate. Am văzut această oportunitate ca pe o modalitate prin care acumulezi experiențe și convingeri. În 4 ani, am avut două joburi nesemnificative și unul cu titlu important. Dar pentru că efectiv nu mă vedeam într-o cutie cu patru pereți, în fața unui computer, m-am lăsat de carieră pentru a-mi urma visul și a începe un alt drum, cu totul nou pentru mine – visul de a deschide un atelier.

Dacă îmi place Moldova? O ador. Eu sunt un suflet călător și flexibil, mă asimilez oriunde. Dar cel mai aproape de „casă” e totuși țara în care m-am născut și am crescut. Îmi iubesc țara și, cu cât locuiesc mai mult în alte spații, cu atât o iubesc mai mult. Eu am plecat pentru că am vrut să descopăr și alte parfumuri, însă nimic nu e mai frumos decât toamna, cu portocale și abecedare, în Moldova.

13095864_10209127355404042_8858557686648123750_n

Cei care citesc pentru prima dată denumirea brandului tău, nici măcar nu intuiesc că e făurit de o basarabeancă. Ce vrea să însemne „Posh Affairs”? Care e profilul clientei tale?

Posh Affairs, în traducere din engleză, înseamna stilat, elegant, luxuriant. Asta și i-am propus inițial: să creăm colecții cu amănunte de lux și senzualitate, din materiale sofisticate precum mătăsuri, dantele, broderii fine cu tehnici inovative și finisaje moderne. Prin creațiile noastre, încercăm să creăm imaginea femeii elegante, rafinate, stilate, dar în același timp puternice și independente.

image24

Pentru că ai pornit totul de la zero, te rugăm să-ți amintești de care au fost cele mai dificile momente ale implementării afacerii tale și care e succesul de care ești cel mai mult mândră.

Am deschis afacerea acum un an și cred că este un termen mic pentru unele concluzii. Trebuie să recunosc că a fost, uneori, o călătorie plină de hopuri, cu investiții enorme, atât financiare, cât și de energie. Cariera, ca și iubirea, îți fură pervers din timp. Preț de un an nu mi-am permis nicio vacanță, petrecând în schimb 80% din timp în atelier. Îmi aduc aminte cum, în seara de 30 decembrie, în ajun de Anul Nou, am venit acasă la 1 noaptea, după ce făcusem personal proba finală pentru rochia personalizată din colecția Couture a unei cliente, ce urma să fie purtată de Revelion. Ecuația primului succes e foarte simplă: mi-am iubit creațiile și ele m-au iubit repede înapoi.

image23

Recent s-a incheiat Festivalul Internațional de Film de la Cannes. Știm că pe covoarele roșii s-au defilat și ținute create de tine. Despre ce vedetă este vorba?

Este vorba despre Natalia Bondarenko – model și fashion influencer din Dubai. Ea a fost invitată la mai multe evenimente din cadrul Festivalului. Alături de staruri precum Kim Kardashian, Irina Shayk, Bella Hadid și Leonardo di Caprio, Natalia și-a etalat frumusețea și grația la evenimentul „De Grisogono’’ purtând o combinație reușită de top și fustă albă cu trenă.

Pentru evenimentul organizat de Jacob & Co, modelul ucrainean a optat pentru o combinație delicată din bluză și fustă din dantelă, lucrate manual și create special pentru acest eveniment. Am asistat-o pe Natalia personal pentru ajustarea fiecărui detaliu, suntem foarte bune prietene și mă bucur că mi-a încredințat mie look-ul său de pe covorul roșu.

page

O altă provocare a fost și „Queen of USSR Dubai 2016’”. Povestește-ne despre munca depusă pentru acest proiect și despre ce ținute by Posh Affairs au ales să poarte participantele.

Da, acest concurs de frumusețe a fost o altă provocare. Colaborez de jumătate de an cu organizatoarea concursului, ea fiind și proprietara revistei „Fancy Dubai’’, pe coperta căreia ne-am prezentat colecția SS’16 în februarie. La început de aprilie mi-a sunat Olga și mi-a propus să fiu designer oficial la eveniment, iar eu firește că am acceptat. Așa cum deja lucram la noua colecție Resort Wear, am hotărât ca fetele să defileze în kaftane superbe din mătase fină la etapa Beach Wear. Vreau să menționez că defilarea în costum de baie este interzisă pe scenă în Emirate, astfel kaftanele Posh Affairs au fost o alternativă senzațională costumului de baie.

image21

Dubaiul e un paradis al brandurilor, mai cu seamă al celor vestimentare. Cum reușești să te diferențiezi și să cucerești în mijlocul atâtor concurenți?

Este adevărat. Dubai este cu adevărat un paradis al brandurilor. Este foarte greu să fii la înălțimea designerilor de aici, care sunt și talentați, și de succes. Sunt corporații globale, care „fac legea”, de asta, fără o bună strategie de marketing, e foarte greu să te afirmi. Locația showroom-ului este foarte bună, într-o zonă nouă, foarte frumoasă, alături de plajă.

Cireașa de pe tort – atelierul este atașat chiar de show room. Am grijă ca fiecare client care pășește pragul magazinului, să simtă o satisfacție și să înțeleagă că poartă o haină de calitate, exclusivistă și la preț bun.

Cine sunt oamenii cărora ai vrea să le mulțumești pentru succes? Cât de numeroasă este echipa ta?

Aș dori să mulțumesc în primul rând echipei mele, care este una talentată, responsabilă, formată din persoane minunate și uimitoare, cu care lucrăm zi de zi cot la cot și mă susțin în toate proiectele mele. Acum suntem 7 la Posh Affairs Atelier, împreună cu personalul tehnic și managerul de vânzări.

Totodată, cred că nu-mi ajung cuvinte să mulțumesc părinților, care au avut mereu încredere în mine și au venit special în Dubai la lansarea colecției Couture SS’16, care a avut loc într-o atmosferă frumoasă, pe un iaht.

Nu în ultimul rând aș dori să îi mulțumesc prietenului meu – celei mai apropiate persoane, care m-a susținut în fiecare minut și, dacă am avut momente de îndoială sau frică, a fost cel care m-a ajutat să-mi depășesc temerile și să merg înainte.

image6

Feminitatea e un atribut obligatoriu al ținutelor tale. Ce sfat ai putea transmite femeilor prin rochiile care le semnezi?

Aș putea să vă  spun câteva dintre lucrurile pe care le-am înțeles în ultimii patru ani… Nimic, dar nimic nu e mai atrăgător decât o femeie care are încredere în sine. Capul sus, indiferent că mergi la piață sau la cea mai fandosită cină. Zâmbește, zâmbește mai ales când ești pusă într-o situație dificilă. Orice stil ai avea, oricum îți place să te îmbraci, poartă materiale fine. Foarte fine și foarte delicate. Nu-ți fie frică să fii sexy. Arată acea parte a corpului care îți place cel mai mult. Eu îmi arăt mult spatele, cam tot ceea ce port are spatele gol, chiar și rochiile din noua colecție. Sunt o ființă timidă în general. I know, you would not say that about me, would you? Anyway, ideea e că am întors acest „defect’’ în favoarea mea. Oamenii mă văd subtilă și delicată. Ceea ce vreau să spun e că nu trebuie să te schimbi pentru nimeni și nimic. Folosește ceea ce nu îți place la tine în favoarea ta, ca o calitate unică!

image16

Se apropie sezonul balurilor de absolvire, iar tinerele vor căuta din nou ținute care să le scoată în evidență. Te rugăm să le lași câteva recomandări.

Dacă îmi aduc aminte de rochia pe care am purtat-o eu la Balul de Absolvire, cu siguranță aș alege acum o altă ținută. Dar orice tip de rochie ați alege: dreaptă, pufoasă, cu șliț sau decolteu, important e să vă simtiți confortabil în ea. La Balul meu de Absolvire am dansat toată noaptea. Alegeți o rochie în care vă va fi ușor să vă mișcați. Dintre culori, aș opta pentru alb, ivory, crem sau pastel delicat. Anume aceste culori sunat asociate cu tinerețea și inocența.

Cristina Morari este o femeie extrem de frumoasă și carismatică. Ce secrete ascunde frumusețea ta?

Nu am o „rețetă magică’’ pe care să o pun în aplicare. Nu folosesc multă cosmetică, dar pentru că locuiesc într-o țară unde e mereu fierbinte și umed, nu uit niciodată de hidratare și protecție. Frumusețea nu are vârstă, dar are nevoie de îngrijire și necesită mai mult timp decât bani. Alimentați-vă sănătos, fiți pozitive, iubiți viața și iubiți-vă pe voi!

Îți mulțumesc pentru acest interviu, Cristina! Curaj și inspirație pentru lucruri mărețe!

image1