Costi Burlacu și Corina Țepeș – cuplul care cântă dragostea, au sărbătorit, de curând, cinci ani de căsnicie. Frumoșii interpreți ne spun, în interviul de mai jos, cum reușesc să fie un cuplu model și când vor avea un băiețel? La fel, aflați cum și-au petrecut vacanța de trei săptămâni în Europa și ce bucate îi place să gătească Corinei, dar și ce surprize vom avea în toamnă de la Costi? De multe ori sunteți calificați drept un cuplu model. Care e cheia succesului vostru și cum depășiți micile neînțelegeri, care cu siguranță, există în orice familie?

Corina: Da, sigur, divergențe există în orice familie. În familia noastră mai apar uneori mici, mici divergențe, dar noi le depășim, pentru că familia înseamnă lupta fiecăruia pentru celălalt, iar dacă partenerii se iubesc, atunci știu să cedeze la timp și să mai tacă din când în când. Recent am sărbătorit nunta de lemn, pe două august, așa că, deocamdată, nu vă putem spune care e cheia succesului relației noastre, când vom sărbători nunta de argint sau de aur atunci o să vă spunem.

Costi: Ni se spune aproape zilnic: în magazin, în stradă, că suntem o familie model. Nu știu dacă suntem cea mai reușită familie din țară. Suntem o familie bună, sănătoasă, dar vreau să cred că în Moldova mai există încă multe familii în care se respectă valorile sănătoase. Noi suntem persoane publice și lumea are nevoie de un exemplu după care să se ia și ne pare bine că de cele mai multe ori suntem luați noi drept acest exemplu.

Cine e capul familiei în casa Corinei Țepeș și a lui Costi Burlacu sau familia voastră e parteneriat?

Costi: La noi din start s-au împărțit rolurile, așa că nu pot zice că cineva din noi e capul familiei. Dar pe lângă rolurile împărțite, avem ambii aceeași putere de decizie și asta e cel mai bine într-o relație.

Corina:
Rolurile într-adevăr s-au împărțit de mult: bucătăria e pe seama mea, gospodăria pe seama lui Costi. Spre exemplu, mie îmi place să gătesc, să fac ordine prin casă. La capitolul educația copilului eu sunt mai tolerantă, el este mai exigent și îmi place că există un echilibru.

Aveți în planuri să vă măriți familia? Să-i dăruiți fetiței voastre, Smărăndița, un frățior sau o surioară?

Corina: Toată lumea dorește să-și lărgească familia, asta nu putem să o spunem când va fi, atunci când va vrea Dumnezeu, dar ne dorim.

Costi:
Ne dorim foarte mult, dar acum avem un ritm foarte încărcat, iar Smărăndița noastră ne duce dorul. Recunoaștem, petrecem puțin timp cu ea și conștientizăm faptul că ne va fi și mai dificil cu doi copii, dar sigur ne dorim. Avem fată și vrem și un băiat, așa că până nu vom face un băiețel, nu ne oprim.

Corina, reieșind din faptul că ești foarte ocupată, găsești timp să-ți alinți membrii familiei cu bucate gătite de tine?

Corina:
Încerc și eu să gătesc ceea ce gătește orice gospodină basarabeancă: sărmăluțe, piftie de cocoș, dar îmi place și să experimentez. Chiar zilele trecute am descoperit o rețetă de somon copt, e deliciul casei noastre, pentru că la ambii ne place foarte mult peștele. Dar totuși trebuie să răspundă bărbatul casei, dacă reușesc sau nu.

Costi:
Depinde de perioade. Uneori suntem suprasolicitați, iar uneori avem mai mult timp liber, când stăm mai mult pe acasă, și atunci Corina reușește să ne răsfețe cu bucate pe noi, membrii familiei, și pe oaspeții care ne calcă pragul. E o gospodină bună, ea gătește mai rar, dar nici nu-mi doresc să gătească în fiecare seară, pentru că de la bun început nu visam la o soție care să stea numai la bucătărie. Repet, gătește mai rar, dar când o face, bucatele sunt minunate, o face ca un mare expert.

Fiica voastră, Smărăndița, cântă? O să meargă pe urmele voastre?

Costi: Are auz bun, are ritm, am observat chiar de când avea un anișor. Totuși, Smaranda va face ceea ce va dori ea să facă. Noi o să-i oferim educația necesară, dar la o vârstă anumită o vom lăsa să decidă ea, așa cum am făcut-o și noi cândva.

Corina: Deocamdată ea se bucură de copilărie, dar îi place să cânte. Evident, părinții nu trebuie să fie indiferenți și să investească în copilul lor, să o dea la sport, dans, muzică. Dacă ne va merge pe urmele noastre, sigur ne vom bucura, o vom putea ajuta, îi vom deschide ușile, care nouă mult timp ne-au fost închise. Pentru că noi nu am crezut în noroc, noi am muncit. Dar până la urmă alegerea o să-i aparțină și o vom ajuta, și încuraja oricare va fi aceasta.

Costi: Într-adevăr, nu ne-am lansat pe coperte lucioase ale revistelor și până în prezent noi facem muzică, nu ne avântăm în scandaluri ieftine, bârfe, nu facem PR de doi bani, nu luăm parte la tot felul de evenimente, așa zise, mondene. Noi avem altă cale de a ajunge la public și cred că am ajuns.

După cinci ani de căsătorie, puteți confirma că sunteți o familie fericită și împlinită?

Corina: Să dea Dumnezeu să nu fie mai rău (râde).

Costi: Ar fi păcat să spunem că nu suntem o familie împlinită și fericită. Ne avem unul pe celălalt, o avem pe Smaranda și un cuibușor al nostru. Cred că multe familii care nu le au pe toate astea, ar zice că suntem nebuni dacă am spune că nu suntem o familie fericită. Suntem mulțumiți de ceea ce avem, de ceea ce am obținut, dar nu ne oprim aici.

Ați susținut, în luna iunie, un concert la Milano pentru comunitatea moldovenilor de acolo. A fost pe măsura așteptărilor voastre, ați rămas mulțumiți?

Costi: Acest concert l-am susținut împreună cu mai mulți artiști: Adrian Ursu, Mariana Șura, Ana Barbu, Ian Raiburg și noi. A fost frumos, a fost o atmosferă deosebită de cea de la spectacolele de acasă.

Corina: Un asemenea spectacol e foarte așteptat de moldovenii de peste hotare. Moldovenii din țară sunt răsfățați cu concerte în fiecare lună, cei de-acolo au mai rar posibilitatea aceasta. Spectatorii nici nu au stat pe scaune, ei au dansat așa cum se joacă la o horă a satului. A fost și un moment de început, deosebit. Niște moldoveni stabiliți în Italia de mai mult timp, au înființat un ansamblu de dans popular „Busuioc din Torino” și au făcut și ei spectacol, au dansat bătute și hore. Vă dați seama, moldovenii care lucrează, sărmanii, acolo, nu uită de tradițiile noastre, a fost deosebit.

După concert ați avut o călătorie în mai multe orașe ale lumii. Pe unde ați fost și ce ați vizitat?

Corina: A fost o călătorie foarte „inteligentă”. Am fost cu mașina proprie, pentru că așa am avut posibilitatea să vizităm tot ce ne-am dorit. A fost o odihnă activă, un pic obositor, dar foarte interesant. Am vizitat 14 orașe: Milano, Torino, Verona, San Remo (Italia), din Franța am văzut orașele: Cannes, Monaco, Parisul, desigur. Cum să mergi în Franța fără să vizitezi Parisul? Am mai vizitat Viena, Budapesta și altele. Cel mai mult mi-a plăcut Parisul și Viena. Ne-a plăcut foarte mult Viena pentru că este aproape de visul oricărui artist, acesta f
iind un oraș muzical.

Costi:
Turul nostru a durat trei săptămâni, am parcurs peste 7 mii de km cu mașina. Noi demult doream să facem un tur prin Europa și iată anul acesta am făcut-o. Am vizitat vreo 7-8 țări. Iar ceea ce ține de Viena, da, e orașul care l-a găzduit pe Mozzart, Beethoven și mulți alți compozitori care au pus bazele muzicii clasice. E un oraș muzical în sine, ne-am simțit foarte bine acolo și am zis că neapărat o să mai revenim.

Participați de multe ori și la concerte de caritate. Cât de important este acest lucru pentru voi și dacă acceptați cu ușurință asemenea propuneri?

Costi: Este important pentru noi, nu doar ca artiști, ci ca oameni să participăm la acte de caritate. E important ca toată lumea să conștientizeze că trebuie să o facă. Cu regret, toată lumea, în ultimul timp, mizează doar pe artiști. Până acum nu am întâlnit ca cineva să ofere gratis o sală pentru organizarea unui concert sau o stație de sunet, transport sau altele. Noi am participat de foarte multe ori la spectacole de caritate și o să mai participăm, dar venim cu un mesaj pentru toată lumea de bună credință, pentru toți cetățenii acestei țări, să facă acte de caritate în fiecare zi, pentru că nu e neapărat să fii persoană publică ca să o faci.

Cine scrie muzica și textele pentru piesele voastre și cât de pretențioși sunteți atunci când vine vorba să dați viață unei noi piese?

Corina: Pentru majoritatea pieselor muzica e scrisă de Costi. Ceea ce ține de texte, ultima perioadă colaborăm Maria Stoianov, Ianuș Țurcanu, Viorica Demici, Radmila Popovici și alții. Suntem pretențioși și foarte riguroși atât la capitolele text și muzică, cât și la orchestrație și aranjament.

Costi: Noi scoatem puține melodii, dar după mine suficiente, pentru că noi nu facem melodii la kilogram, dar suntem foarte atenți și riguroși la aceste două capitole, cântărim fiecare vorbă, fiecare cuvânt și expresie. Ne plac metaforele,textele cu greutate, pentru că în ultimul timp se face prea multă muzică, cu texte despre nimic și noi nu am vrea să fim amestecați în aceeași oală. Noi ne-am propus să creăm în așa mod, încât să rămână ceva și în urma noastră.

Reieșind din faptul că sunteți foarte atenți și pretențioși la capitolele muzică și text, cât timp lucrați la o piesă?

Corina: Putem să lucrăm la un text și jumătate de an, dacă știm că într-adevăr piesa o să aibă succes, pentru că, într-adevăr, cum a spus și Costi, piese de umplutură nu facem. Facem exact atâtea, câte îi trebuie unui artist ca să se mențină, ca să fie promovat, dorit și audiat de publicul său.

Costi: Am avut piese la care s-a lucrat chiar mai mult de un an. Dar lumea trebuie să ne înțeleagă corect, noi nu stăm zi și noapte să lucrăm la o singură piesă, uneori lucrăm la câteva proiecte concomitent.
Costi, o dată ce majoritatea melodiilor pentru piesele voastre sunt scrise de tine, vreau să te întreb de unde te inspiri?

Costi: Din tot ce mișcă. Depinde de stare, poate să mă inspire o fată frumoasă, lucrurile simple care ne înconjoară, bucuria de a trăi, Corina mă inspiră. Sau văd uneori un om care face o faptă bun și atunci te umpli de optimism și poftă de viață.

Care din piesele voastre e cea mai solicitată la concerte, la evenimentele la care sunteți invitați să cântați?

Costi: Cred că toată lumea știe, e vorba de piesa „Cântă dragoste” , acesta e cântecul care ne-a făcut remarcați ca duet, e cartea noastră de vizită, e și titlul albumului nostru, a fost și genericul spectacolului de anul trecut, susținut de noi. Dar toate melodiile sunt ca niște copii, precum o mamă niciodată nu va zice că un copil îi este mai drag decât celălalt, pentru că îi sunt dragi în egală măsură, așa și noi cu piesele noastre.

Corina: Nu demult am cântat pentru un frumos cuplu din Londra, primul dans al mirilor a fost melodia „Spune-mi cine ești” pentru că după această melodia a întâlnit mireasa mirele, după versurile „dorul călător, m-a adus în zbor”, ambii fiind din Basarabia, dar s-au cunoscut în Londra. Frumoasă poveste de dragoste și e frumos că oamenii se regăsesc în piesele noastre.

În domeniu profesional pregătiți niște surprize, cu ce doriți să vă bucurați publicul în viitorul apropiat?

Costi: O dată ce Corina a lansat primăvara trecută, piesa solo „Dorul lunii”, care se bucură de un mare succes, la începutul toamnei voi lansa și eu câteva piese solo și un videoclip și mai pregătim o surpriză pentru iarnă, dar vrem să rămână surpriză.

Distribuie articolul: