A devenit deja o tradiție și este un gest foarte apreciat atunci când soțiile demnitarilor noștri se implică în acte de caritate. “Să nu uităm de cei mai triști ca noi” este genericul de la care a pornit inițiativa Corinei Ulianovschi, soția Viceministrului Afacerilor Extrene și Integrării Europene. Detalii și imagini de la ultima sa acțiune de caritate, desfășurată recent prin intermediul Clubului Internațional al Femeilor din Republică Moldova și cu sprijinul unor brand-uri și companii autohtone vedeți în cele ce urmează. 

Mai multe companii private s-au autosesizat la inițiativa caritabila desfășurată în acest weekend de Corina Ulianovschi, o activitate ce anticipează Sfintele Sărbători Pascale. “De fiecare data mă simt împlinită cu adevărat atunci când reușesc să ajut pe cineva”, a declarat soția demnitarului, întrebată de unde această dorință de a-i ajuta pe cei mai triști ca noi.

 Corina Ulianovschi

Cei 30 de copii și părinți din cadrul secției Pediatrie a Spitalului Oncologic din Chișinău au fost vizitați ieri de un grup de oameni, unele doamne membre ale Clubului Internațional al Femeilor care au dăruit cu mare dragoste acestor suflete îndurate fructe, jucării, cărți, flori și s-au familiarizat cu problemele stringente ale copiilor care suferă de cancer.

 caritate

Corina Ulianovschi, care a inițiat această acțiune a declarat la finalul vizitei: “Deși suntem mereu grăbiți, în criză de timp, cu diferite proecupari majore și având diferite valori, totuși ar trebui să ne găsim vreme pentru a ne gândi la cei mai triști că noi, cu precădere în această perioadă, a Postului Mare, mi-aș dori să văd mai multe doamne și soții ale demnitarilor de stat care să vina cu diverse inițiative. Oamenii cu bună credința din alte sfere ale societății vor dori astfel să ne susțină, pentru că doar împreună am putea schimba soarta multor copii, viața cărora poartă o nuanța mai gri. Data viitoare aș dori să le putem aduce acestor copii scaune pentru procedurile de chimioterapie, scaune de care Spitalul Oncologic nu dispune la acest moment, precum și mobilă pentru bucătăria micuților”. 

Totodată, acest șir de acțiuni de caritate a fost realizat și în cadrul Centrului de Plasament pentru Copii cu Vârstă fragedă din sectorul Botanica al Capitalei, unde cei 40 de copii au primit hăinuțe, dulciuri și un set de mobilă.

Distribuie articolul: