Ai observat că, brusc, piciul tău a început să spună repetativ prima silabă a cuvântului sau a gândului pe care îl vociferează? Efectiv se bâlbâie sau gângâie când începe a vorbi, lucru nefiresc până acum în comunicarea lui - copilul are o problemă! Psihologul Cezara Dilevschi ne-a spus ce cauze, dar și ce consecințe poate avea acest proces în cazul copilului și cum am putea să îl înlăturăm.

Tulburările de fluență a vorbirii la un copil afectează fluxul natural al vorbirii. Acestea apar când limbajul indică un număr anormal de repetiții, ezitări, prelungiri sau tulburări în ritmul sau fluxul sau. Bâlbâiala la copii, științific numită balbism, este o tulburare a vorbire unde este afectată cursivitate. În 80-90 % procente apare la copii de la virsta de 3 -5 ani, atunci când copilul vorbește. Atenție, să nu încurcăm cu repetitivitatea cuvintelor – atunci când copilul învață a vorbi și repetă de mai multe ori aceleași cuvinte sau silabe.
În vârsta de preșcolaritate, balbismul se atenstă la 1,28% dintre copii, în timp ce la elevii cu vârste cuprinse între 15-18 ani – este de 0,36%. Există și o diferențiere pe sexe, frecvența bâlbâielii la băieți față de fete fiind de 3:1, dar și în funcție de locul nașterii. Specialiștii spun că numărul celor care suferă de balbism este mai mare în mediul urban decât în cel rural și descrește dinspre țările occidentale spre cele orientale (Franța – 5%, Germania – 2%, Rusia – 1%).
De asemenea, s-a stabilit că micuţii care încep să se bâlbâie înainte de vârsta de 3,5 ani au şanse mai mari de vindecare şi că în cazul în care prezenţa tulburării durează mai mult de 1-2 ani, riscul cronicizării este exponenţial. Deoarece motivele acestor manifestări pot fi de natura diferita, dar cert e ca ar trebui să mergeți la un specialist în domeniu, deoarece timpul aleargă contra cronometru. Cu cât mai mult lăsăm problema, cu atât e mai greu va fi să o tratăm.
Cauzele balbism-ului pot ascunde atât emoții covârșitoare ale copilulului, pe care el nu le poate depăși, cât și afecțiuni organice. Există teorii care pun bâlbâiala la copii pe seama unor tulburări fiziologice sau biochimice ale sistemului nervos și a unor întârzieri psiho-fizice generale. Vorbim aici de leziuni la nivelul scoarței cerebrale frontale, de întârzieri în mielinizarea fibrelor nervoase, de retard în dezvoltarea motrică sau a funcțiior psihice. Pe de altă parte, există teorii care atribuie un rol central factorilor de mediu și emoționali. Dintre aceștia enumerăm: stările de nervozitate, de anxietate, fobiile, atitudinea negativă față de vorbire, tulburările comportamentale, greșelile de educație, precum pedepsele și pretențiile excesive ale părinților, de luarea sa în râs și nu în ultimul rând stresul puternic, întreţinut de stările conflictuale din sânul familiei.
„Bâlbâiala la copii nu se manifesta permanent. Copilul nu se mai bâlbâie când nu se află într-o situație stresantă și când reușește să-și controleze emoțiile. Atenuarea sau amplificarea bâlbâielii depinde foarte mult de starea psiho-afectivă a copilului în momentul vorbirii și de conținutul discursului. Într-o discuție tensionată, cu părinții sau la școală/grădiniță, cu o persoană străină, bâlbâiala se poate accentua. La fel și atunci când copilului i se atrage atenția asupra deficienței de vorbire. În momentul în care conștientizează situația, jena îl face să se bâlbâie și mai tare. El devine marcat de neputința sa de a comunica, fapt ce-i poate afecta întreaga personalitate, se izolează și, uneori, poate ajunge la mutism, refuzând să vorbească”, spune pshihologul.
„De aceea, tratamentul trebuie început cât mai din timp posibil. Din start se exclud cauzele organice apoi corecție logopedică, psihoeducația părinților și copiilor dar și psihoterapie, care se focalizează pe creșterea încrederii în sine și dezvoltarea capacității de a se exprima în orice situație, pe exteriorizarea agresivității și a tensiunilor latente”, mai menționează Cezara Dilevschi.
Desigur fiecare părinte se întreabă ce e de făcut. Câteva recomandări utile de dat la acest subiect, din partea psihologului citat:
1. Foarte Important: NU fortifica bâlbâiala prin reacțiile tale, ale fraților sau ale altor persoane. Adică nu te mira, nu lua în derâdere, nu imita, nici din sprâncene nu da măcar – copiii citesc limbajul mamei (al părinților) ca detectorul nonverbal și vor reacționa imediat, fixându-și Balbismul și mai mult.
2.Când discutați cu copilul vorbiți rar și calm, cu pauze dese (oferiți-i un exemplu de comunicare verbală) și lasați-l pe cel mic să termine ce are de spus, fără a-l întrerupe și fără a-i completa fraza. Acordați atenție asupra a ceea ce spune, nu asupra modului în care vorbește. E greu de făcut asta atunci când copilul se bâlbâie, dar reacțiile părintelui trebuie să fie adecvate (nici din sprânceană să nu dați când vedeți că se bâlbâie). Orice gen de reacție a maturului la Bâlbâiala copilului îl poate fixa pe balbism și mai mult.
3. Mentineți un contact vizual normal cu cel mic în timp ce acesta vorbește și ascultați-l cu atenție. Arătați-i cu ajutorul expresiilor feței și a limbajului non-verbal că-l ascultați și că va interesează ceea ce spune și nu modul în care o face.
4. Nu-i puneți prea multe întrebări și nu interveniți în timpul discursului copilului. Atunci piciul dvs va voi mai degajat si isi va exprimă propriile idei. În schimb, puteți comenta ceea ce povestește mai târziu.
5. Acordați copilului tot sprijinul necesar, încurajându-l prin jocuri în care se simte destins și felicitându-l atunci când înregistează progrese. Petreceți timp de calitate cu el, fiind ochi și urechi la el. Țineți minte ca copilul citește mesajele dvs non verbale mai bine ca oricine. 6. Evitați influențele emoționale negative și învățați-i pe ceilalți membri ai familiei cum să-i vorbească (calm, cu pauze și fără întreruperi) și nu-i lăsați pe frați să-l tachineze sau să-l forțeze să vorbească corect.
7. Dacă este suficient de mare convingeți-l să citească mai mult decât de obicei. Este importat să citească mult, deoarece dacă totuși nu poate depăși bâlbâiala, mai târziu un vocabular bogat îl va ajuta să evite cuvintele cu probleme.
8. Acordați câteva momente copilului în exclusivitate, pentru a vorbi despre bâlbâială ca despre un lucru obișnuit, banal, de care nu trebuie să-i fie rușine sau frică.
9. Evitati activitățile care obosesc sau excită copilul în mod exagerat, chiar dacă este vorba de activități care îi fac placere.
10. Reduceți nivelul exigențelor pentru copilulu balbism.
11. Nu-l puneți pe cel mic în situații jenante, cum ar fi să vorbească în fața unor persoane străine. Abțineți-vă să-l corectați și nu-i spuneți să se gândească înainte de a vorbi.
12. Ca metoda de depășire și constientizare a propriilor tumulturi emoționale putem ruga pe copil să deseneze fricile sale/sau starea emoțională, poate chiar în paralel cu părintele. Deci, alături de el, desenează și tu pe ale tale, și vei vedea de la ce s-a speriat / sau ce îl supără în ultima vreme.
„Vom observa reacția la ceea ce desenează, iar dacă va fi un stimul ce seamănă cu ceea de ce s a speriat / sau ce îl deranjează, părintele îi va vedea reacția fizică, emoționață sau comportamentală. Analizează ce spune despre obiectul, animalul sau fenomenul care l-a speriat și discutați despre cum puteți înlătura această frică. Asigurați-l mereu de susținere, fiți empatic la ceea ce vă povestește și încercați să îi alungați temerile prin argumente concrete. Puteți sa propuneți copilului un joc în care eroul preferat prin careva obiect magic lupta cu acest factor stresor.
Fiți atenți și la capitolul timp petrecut cu el, calitativ – lucru foarte important. Citiți povești terapeutice cu personaje pozitive, unde finalul povestii corespunde cu modelul de depasire a problemei,analizați personajele și acțiunea lor. Asigurați copilul de faptul că este bine și protejat, că părinții îi sunt alături, că pericolul de care el se teme poate fi înlăturat. Instituiți eroi care să lupte cu el și să-l învingă, iar dacă părintele își poate lua acest rol – e foarte ok”, mai spune Cezara Dilevschi.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: