Clubul Familiei organizează un nou târg „Trodelmarkt”, la care vom vedea în calitate de vânzători copii și adolescenți. Aceștia își vor scoate la vânzare obiectele de care nu mai au nevoie, astfel câștigând bani pentru noi jucării sau cărți, la care visează de mult timp. Evenimentul va avea loc duminică, 1 octombrie. 

Foto: semia.md

Foto: semia.md

La târgul „Trodelmarkt” prețurile sunt simbolice, căci nu se urmărește agonisirea unei averi. Micuții și adolescenții au posibilitatea să se simtă în pielea unor adevărați vânzători, să câștige singuri bani pentru lucrurile la care visează sau să-și cumpere o carte interesantă, de ce nu – o jucărie de la alți participanți ai târgului. Așadar, evenimentul poartă și un caracter educativ — îi învață pe copii să înțeleagă valoarea banilor și să-i câștige singuri, iar nu în ultimul rând, să aibă o atitudine mai responsabilă față de lucrurile proprii. La fel, se oferă posibilitatea de a petrece timpul liber vesel și util cu toată familia. A doua ediție “Trodelmarkt”, la fel ca și prima, se va desfășura în parcul Valea Morilor, în dreapta Rotondei, pe 1 octombrie, începând cu ora 15:00. 

Dacă și copiii voștri își doresc să fie vânzători pentru o zi, îi puteți înregistra aici: docs.google.com/forms

Vânzători pot fi doar copiii și adolescenții cu vârstele cuprinse între 4-16 ani (cei mici vor avea nevoie de ajutorul părinților). Puteți vinde: jucării, cărți, articole de papetărie, CD-uri, accesorii, meșteșuguri proprii. Lucrurile pot fi de mâna a doua (în stare bună) sau noi. Nu se permite vânzarea încălțămintei și îmbrăcămintei (cu excepția unor accesorii minuscule). Este strict interzis să vindeți articole noi cu scop comercial.

ImgCached (2)

Mai multe detalii despre costurile participării, aflați de pe pagina de Facebook a evenimentuluifacebook.com/events