20 de copii cu vârste cuprinse intre 14 şi 16 ani din diferite țări în care sunt plecaţi moldoveni și 5 tineri din Republica Moldova vor participa la o tabără de vară inedită “DOR”. Agenda taberei este una diversă, iar copii vor avea posibilitatea să se întâlnească chiar cu funcţionari de rang înalt din Moldova.
Dacă vreţi să participaţi aplicaţi pintr-un formular pe pagina programului. Programul DOR este primul proiect destinat dezvoltării legăturilor emoționale dintre moldovenii de peste hotare și cei rămaşi în ţară. Organizat în stil de tabără de vară axată pe valori tradiționale, proiectul va începe în perioada 20-28 August 2013 şi va implica 25 de copii din ţară dar şi de peste hotare.
Agenda taberei presupune diverse activități creative (Misiunea secretă), sportive, artistice, lingvistice, de cunoaștere a istoriei și culturii, Ateliere (ceramică, muzică, dans, bucătărie națională, arheologie, fotografie), vizite culturale (locuri de patrimoniu) și întâlniri oficiale (Guvern, Ministere). Toate activitățile vor fi desfășurate într-un stil interactiv și dinamic. 
Pentru a participa la această tabără, copii trebuie să fie activi, motivați, creativi şi să aibă vîrsta cuprinsă între 14-16 ani. Formularul de participare şi criteriile de elegibitate pot fi găsite pe pagina web www.dor.md.

“Vrem să creăm un nucleu de tineri care vor deveni purtători de cuvînt ai programului. Suntem deschişi spre colaborare pentru implementarea proiectului “DOR” la cel mai înalt nivel”, a anunțat Victor Lutenco, coordonatorul proiectului, şeful Biroului pentru Relații cu Diaspora.


Programul-pilot DOR are misiunea de a sensibiliza tinerii din generația a doua și a treia de migranți cu privire la identitatea lor culturală și de a crea legături emoționale între Republica Moldova și reprezentanții diasporei moldovenești. Programul a apărut drept rezultat al necesității clar exprimate a diasporei moldovenești de a menține relația cu valorile tradiționale ale țării și de a crește apropierea tinerilor din diasporă cu Republica Moldova.

Distribuie articolul: