Dacă i-ar fi spus cineva vreodată că va locui la Washington şi se va căsători cu un diplomat american, Oxana Poleakova ar fi spus că e o glumă deplasată. Dar când norocul îţi surâde şi Cupidonul ţinteşte, nici Washingtonul nu-ţi pare atât de departe, şi nici diplomatul – personaj ireal!

De aproape cinci ani, Oxana Poleakova locuieşte la Washington. În acest răstimp, a reuşit să bifeze experienţa unui job în Ambasada Marii Britanii, un masterat la Universitatea Johns Hopkins şi o ofertă de lucru cât se poate de atractivă la aceeaşi universitate.

„Am început să lucrez la universitate ca asistent de programe academice, iar acum am onoarea să administrez filiala din Washington a universităţii Johns Hopkins.”

Totuşi, cum a ajuns o moldoveancă să-şi ducă traiul în capitala americană, după cum zice chiar ea, „un Babilon unde zilnic întâlneşti persoane din orice colţ al lumii”?

„Sfîrşit de vară şi început de toamnă”

Pentru Oxana, sfârşitul verii şi începutul de toamnă au adus cele mai multe (şi majore!) schimbări pozitive. Întâi de toate, a coincis cu perioada când a venit din satul Bădiceni, raionul Soroca, la studii în Chişinău.

„O fată simplă de la ţară, obişnuită să lucrez la câmp şi să am grijă de gospodărie, am ajuns la universitate în capitala ţării anume la sfârşit de vară. Mai târziu, practic toate schimbările din cariera mea s-au produs în această perioadă. Mai mult, pe soţul meu l-am cunoscut la început de toamnă, iar nunta am făcut-o la sfârşit de vară”, îşi aminteşte Oxana acum.

De la bibliotecă… la ambasadă

Oxana Poleakova ar fi rămas bibliotecară (a făcut facultatea de Biblioteconomie), daca nu ar fi perseverat în învăţarea limbilor străine. Şi în dorinţa ei de a găsi noi oportunităţi. „Din primul an de facultate am mers la cursuri de engleză. Mi-a fost oarecum greu, pentru că concomitent studiam şi franceza. Vă daţi seama ce se petrecea în capul meu…”

Dar a reuşit ce şi-a propus. „Engleza mi-a fost de folos atât la universitate, cât mai ales la angajare, pentru că mi-a permis să obţin postul de asistent consular la ambasada Marii Britanii”, povesteşte ea.

Întâlnirea cu viitorul soţ

Oxana îşi aminteşte că prima perioadă la ambasadă a fost destul de complicată: „Aveam dificultăţi să-l înţeleg pe şeful meu. Efectiv, nu pricepeam ce vorbeşte, şi el a observat chestia asta. Pentru ca mai apoi, să ajung să-l înţeleg din jumătate de cuvânt.”

Tot la ambasadă Oxana şi-a întâlnit viitorul soţ, funcţionar la Ambasada Statelor Unite: „Am făcut cunoştinţă în 2004. Au urmat câteva întâlniri ocazionale în compania colegilor de la ambasadă, apoi vizite la teatru, iar după doi ani am hotărît să ne casătorim.”

Oxana recunoaşte că soţul ei a cucerit-o prin atenţia pe care i-o acorda — chiar şi acum, după 5 ani de căsnicie, soţul încă îi pregăteşte cafeaua în fiecare dimineaţă. Totuşi, cel mai important, consideră Oxana, e că soţul ei mereu a susţinut-o în aspiraţiile şi gândurile ei. Aşa că nu a ezitat când a venit momentul să spună „Da”, devenind de atunci doamna Poleakova Wright.

Au jucat o nuntă în toată legea, cu masă mare şi rochie pompoasă. „Nunta (tradiţional moldovenească) am făcut-o la sfârşitul verii, iar la începutul toamnei eram deja în Statele Unite.” Acolo, Oxana a devenit mama unei fetiţe, mică poliglot şi ea: „Fiica nostră, Valeria, are deja doi ani. Ea vorbeşte engleza, româna, rusa şi, mai nou, puţină germană.”

Ambasadele şi oamenii dragi

În curând, Oxana Poleakova va trebui să schimbe rutina şi ocupaţiile ei din capitala SUA cu unele noi, în Berlin: „Soţul meu va lucra timp de trei ani la ambasada din Berlin, aşa că am început să învăţ germana. Din acest motiv, fiica mea prinde şi ea unele cuvinte în germană.”

Cât despre vizitele în Moldova, Oxana spune că nu sunt prea dese, deşi se străduieşte să-şi viziteze familia şi prietenii în fiecare an. Totuşi, dorul nu-l poţi ignora atât de uşor: „Aştept întotdeauna cu drag şi nerăbdare revenirea în Moldova şi visez într-o bună zi să-i am pe toţi cei dragi alături.”

Distribuie articolul: