Mariana Șura a lansat o nouă piesă, intitulată “Fluturi în stomac”, melodie scrisă de Eugenia Carabut-Andrieș. Piesa i-a venit Marianei drept cadou, chiar în ajun de ziua ei. Abia când a ajuns să o înregistreze, peste vreo două luni, interpreta și-a dat seama că Eugenia a prezis prin melodie “fluturașii din burtă”, cauzați de sarcină.

“Colaborarea cu Eugenia Carabut-Andrieș nu este prima, mai am experiență cu piesa “O inimă să-mi dai”, care tot mi-a adus mult succes. Compozitoarea m-a telefonat chiar în ajun de ziua mea, invitându-mă la ea in studio ca să-mi propună cântecul. Mi-a plăcut din prima, însă am imprimat piesa peste vre-o două luni, când aflasem deja că sunt însărcinată. Am și glumit cu Eugenia că, prin ideea piesei, mi-a ghicit cumva “fluturașii din burtică” ce aveam să-i simt”, ne-a povestit Mariana.

 

Interpreta este și mai fericită, deoarece melodia “Fluturi în stomac” aduce un nou stil în activitatea ei muzicală. “Este într-un gen mai deosebit, pe care-l cânt în premieră, dar care îmi place mult și chiar cred că mi se potrivește, drept pentru care mă gândesc serios și la un videoclip pentru melodie”, a recunoscut Mariana. Artista a mai precizat că nu-l va filma acum, ci după ce va naște și asta cu condiția ca succesele sale la capitolul kilograme să fie pe măsura așteptărilor ei.

Distribuie articolul: