Comisia pentru Migranți pe lîngă primăria orașului italian Padova a împlinit un an de activitate. Această Comisie reprezintă, într-un fel sau altul, imigranţii care îşi au reşedinţa în acest oraş. Moldovenii speră că vor obţine un ajutor vizibil, dat fiind faptul că în oraşul Padova există una din cele mai mari comunităţi de basarabeni din Italia.
În acelaş timp reprezentantul comunității noastre, Nicolae Dumbravanu , coordonatorul acestei comisii, a spus că “participarea mai activă a cetăţenilor în viaţa socială şi culturală a oraşului, organizarea întâlnirilor tematice legate de istorie, cultură şi tradiţiile Republicii Moldova, proiectarea spectacolelor pentru copii şi maturi, ar putea fi o cale spre integrare şi spre un trai liniştit.”

Cu acest prilej, a fost deschis un ghișeu unde se pot adresa toți migranții pentru a primi suport informativ gratis și pentru a primi diverse informaţii şi a da sugestiile și propuneri privitor la necesităţile zilnice. Ghişeul va fi gestionat de Comisia pentru Migranți.

Aliona PURCI, Padova Italia

Distribuie articolul: