Cocul este simplu de realizat și este mereu frumos. Vara este look-ul preferat de femei. Cum să ai un coc perfect în 3 pași? 1. Pregăteşte
Orice tip de coc este mai uşor de făcut dacă părul nu este proaspăt spălat (deci va aluneca mai puţin).

2. Tapează
Dacă ştii să adaugi volum te poate ajuta să-ţi creezi un coc care să ţi se potrivească formei feţei. Pentru o faţă prelungă, tapează şuviţele din părţi, apoi trage părul peste ele, înainte de a-l strânge în coc. Faţă rotundă? Adaugă puţin volum în creştet.

3. Accesorizează

Atunci când firele sunt rebele, poţi apela la un turban sau o bentiţă mai groasă. După ce ai fixat cocul cu agrafe, un astfel de accesoriu te scoate din încurcătură.
Coc

Cocul de balerină se face simplu „răsuceşte şi prinde”. Strânge părul la spate, răsuceşte până poţi face o buclă, apoi prinde-l cu multe agrafe.

Adevărata dilemă este, însă, unde îl poziţionezi? Pentru un look sofisticat, strânge părul jos, la ceafă, iar pentru unul trendy, cât mai sus, spre creştet. Şi chiar la mijoc este locul potrivit pentru un coc de balerină care îţi va pune în evidenţă pomeţii. Această poziţionare cumva ridică pleoapele şi oferă pomeţilor un lifting vizibil.

Cocul a fost purtat de vedete din diverse timpuri.

Kim Novak ’58
Una dintre cele mai faimoase blonde ale lui Hitchcock, starul din Vertigo, purta cocuri perfecte, fără ca vreun fir să nu fie la locul lui.
Kim Novak

Audrey Hepburn ’61
Acest look cu care a făcut furori în Breakfast at Tiffany’s presupunea un coc în creştetul capului înfrumuseţat cu multe accesorii preţioase.
Audrey Hepburn

Barbra Streisand ’72
Deşi ai putea spune că un coc strâns nu s-ar potrivi profilului ei, șuviţele groase şi ondulate lăsate în părţi „taie” din rotunjimea obrajilor artistei.
Barbara Streisand

Sursa: csid.ro

Distribuie articolul: