Coca-Cola şi Pepsi schimbă reţetele la băuturile lor în America pentru a evita obligaţia legală de a pune pe etichete o avertizare privind riscul îmbolnăvirii de cancer. Noua reţetă are mai puţin colorant de caramel 4-methylimidazole (4-MIE) – un produs chimic adăugat la lista de substanţe cancerigene în California.
Coca-Cola spune că nu există niciun risc de sănătate pentru a justifica schimbarea. Purtatorul lor de cuvânt, Diana Garza-Ciarlante a declarat agenţiei de ştiri Associated Press că în acest mod, ei au vrut să se asigure că produsele lor nu vor fi supuse obligaţiei de a purta un avertisment nefondat ştiinţific.

Potrivit unui studiu, în cantităţi mari, aditivul 4-MIE provoacă apariţia tumorilor la şoareci şi şobolani.
Administraţia Alimentelor şi a Medicamentelor din SUA (Food and Drug Administration) a declarat că îngrijorările sunt exagerate, iar pentru a atinge aceeaşi doză de aditiv administrată animalelor în testele de laborator, un consumator ar trebui să bea peste 1000 de cutii pe zi.

Conform legislaţiei californiene, produsele nu au dreptul să conţină mai mult de 29 de micrograme de colorant 4-MIE, iar orice produs care ar putea expune consumatorii la un nivel mai mare al substanţei trebuie să poarte o etichetă de avertizare.
Potrivit Centrului pentru Ştiinţă în Interes Public (Center of Science in the Public Interest), o prelevare de probe recentă a arătat că nivelul colorantului din băuturile de Coca-Cola şi Pepsi era cuprins între 103 şi 153 micrograme, de cinci ori mai mare decât conţinutul permis.

Schimbarile au intrat deja în vigoare în California şi se vor extinde în toate fabricile Cola şi Pepsi din Statele Unite.
Într-o declaraţie, Coca-Cola a adăugat că procesul de fabricaţie în Europa nu se va schimba.

Distribuie articolul: