Mica interpretă Cleopatra Stratan, fiica lui Pavel Stratan, a fost inclusă, recent, în topul celor mai geniali copii din lume datorită succeselor pe care le-a obținut în domeniul muzical de la o vârstă foarte fragedă. Cum este caracterizată Cleopatra Stratan, în presa internațională, vedeți în materialul care urmează.

”În 2006, o fetiță de trei ani, din Republica Moldova, a cântat 28 de piese într-un concert live din București, România, devenind cea mai tânără persoană care a demonstrat o astfel de performanță live. Ea este și cea mai tânără interpretă care a lansat un hit” – așa este caracterizată mica talentată pe site-ul  i-am-bored.com. Pe acest portal, Cleopatra apare alături de alți 12 copii geniali, din diferite țări ale lumii.

Potrivit http://www.wonderslist.com, Cleopatra Stratan se poziționează pe locul 4, în top 10, cei mai geniali copii din toată lumea. Pe acest portal, Cleopatra apare ca și ”cântăreață care, la vârsta de trei ani, a reușit să câștige 1000 de euro pentru o melodie. Este cel mai tânăr artist care a obținut succes comercial pentru lansarea albumului La Vârsta de Trei ani. Ea posedă, de asemenea, un record pentru performanța de a cânta live, timp de două ore, în fața unui public imens. Cleopatra deține recordul și pentru cel tânăr și bine plătit artist; este cel mai tânăr artist care a luat un premiu MTV și care a înscris hitul Nr.1 într-o țară.”

Pe locul I, în acest top, se află coreeanul, Kim Ung Yong, care a intrat în Cartea Recordurilor cu un IQ estimat la 210. La vârsta de patru ani, acesta era capabil să citească în japoneză, coreeană, germană şi engleză. Pe locul doi se află americanul Gregory Smith, laureat al Premiului Nobel la doar 12 ani. Podiumul este completat de Akrit Jaswal, care, la vârsta de doar şapte ani, a efectuat o intervenţie chirurgicală.

Amintim că mica artistă s-a născut la 6 octombrie 2002 și la doar cinci ani a reușit să obțină cinci recorduri mondiale. Piesele sale au fost traduse în limba engleză, spaniolă, și rusă. De asemenea, albumul “La vârsta de 3 ani” a fost lansat oficial în 5 țări: Japonia, Taiwan, Korea, Spania, și Mexic.

Din 2006 până în 2009 Cleopatra Stratan a lansat 3 albume, 7 videoclipuri, și o păpușă care-i poartă numele, care și aceasta s-a bucurat de un succes imens.

Foto: www.realitatea.net,www.expresspress.ro