Pe 30 ianuarie, Metropolitan Manila, din Filipine, va găzdui a 65-a ediție a concursului internațional de frumusețe Miss Universe 2016. Republica Moldova nu are o candidată înaintată pentru acest concurs, de aceea ne-am gândit să vă facem cunoștință cu tinerele din România, Ucraina și Rusia, care luptă pentru marele titlu.

Teodora Dan – reprezentanta României la Miss Universe 2016. Tânăra are 27 de ani și este full-time model. S-a născut și a crescut în România, practicând în parael înotul, canotajul și scufundările. Teodora se relaxează gătind și dansând. Este implicată în soluționarea problemelor sociale și odată ajunsă la Miss Universe, se declară împotriva abandonului și abuzului față de animale.

Alena Spodynyuk – Miss Ucraina Universe 2016. Între 12 și 17 ani, a fost handbalistă profesionistă, făcând parte chiar din rezerva olimpică a Ucrainei. A reușit, alături de echipa sa, să aducă acasă 5 medalii de aur. Originară din Kiev, Alena este o ambasadoare veritabilă a țării natale. În prezent, studiază Tourism și Hospitality la Kiev National University of Culture and Arts. Tânăra de 19 ani speră că marele titlu o va aduce mai aproape de visul ei de a deveni vedetă de televiziune.

Yuliana Korolkova – reprezentanta Rusiei la Miss Universe 2016. Tânăra are 22 de ani și studiază la British Higher School of Art & Design. Născută la Orenburg, Yuliana este stabilită la Moscova și se laudă cu un simț al umorului ascuțit și cu o personalitate foarte prietenoasă. Yoga este una din căile sale preferate de a se menține în formă și a-și menține corpul și spiritul în echilibru. Yuliana este o aprigă luptătoare contra produselor alimentare care nu corespund standardelor, spre exemplu a celor ce conțin grăsimi trans. Yuliana crede că o viață sănătoasă este suficientă pentru fericire.

Foto: Instagram

Distribuie articolul: