Alexe Mateevici (1888-1917) s-a născut într-o familie cu tradiții vechi românești din Basarabia, în satul Căinari și a copilărit la Zaim, județul Tighina. A absolvit Seminarul Teologic din Chișinău și Academia Teologică din Chiev (1912), iar după ce și-a luat licența în anul 1914, a devenit profesor la Seminarul Teologic din Chișinău.

A fost luptător pentru cauza națională română și cel mai de seamă poet basarabean. A luat parte activă la mișcarea națională a românilor basarabeni pe frontul român după izbucnirea revoluției ruse din martie 1917. Venind de pe front la Chișinău la congresul didactic din 25-27 mai și recitând poezia cu titlul „Limba Noastră”, a impresionat și înflăcărat întreg Congresul.
A murit în floarea vârstei la 13 august 1917, îmbolnăvindu-se de tifos abdominal pe frontul românesc unde plecase în calitate de preot militar.
Cine nu cunoaște prețioasele lui poezii? Spre a vedea cât foc și câtă simțire patriotică punea el în poeziile sale, redau mai jos două poezii ale poetului: „Eu cânt” și „Limba noastră”.
(din „ALBUMUL BASARABIEI ÎN JURUL MARELUI EVENIMENT AL UNIRII” de căpitan Gh. V. Andronachi – MO şi Imprimeriile Statului, IMPRIMERIA CHIŞINĂU 1933”).

La Congresul Învățătorilor din Basarabia din 25-27 mai 1917, părintele Alexe Mateevici a spus ”Am venit să întâmpin și eu această sfântă zi de 25 mai. (Aplauze.) Primiți, fraților, felicitările mele călduroase, ale unui om care a luptat și el în trecut cu vorba și cu scrisul pentru luminarea neamului întreg. Primiți felicitările mele de moldovean și rugăciunile mele de preot către Dumnezeu, ca să ne trimită ajutorul său pentru un lucru atât de sfânt și de mare.

Ca unul care vin cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră cred că pot să-mi îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frățești. Mai întâi de toate să știți că:
Unde-i unul nu-i putere/La nevoi și la durere/Unde-s doi puterea crește,/Și dușmanul nu sporește.
Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal!

Al doilea sfat e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toți sunt uniți asupra unor idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, alții — cei mai puțini — români. Ei bine, dacă ați luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie să dați poporului idei adevărate, căci altfel întreg învățământul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. (Aplauze.) Frații noștri din Bucovina, Transilvania și Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-și zic români. Așa trebuie să facem și noi! (Aplauze.)
Asta nu însemnează separatism, căci și cei din Transilvania, și cei din Bucovina, și cei din America se numesc tot români.
Trebuie să știm de unde ne tragem, căci altfel suntem niște nenorociți rătăciți. Trebuie să știm că suntem români, strănepoți de-ai romanilor, și frați cu italienii, francezii, spaniolii și portughezii.
Aceasta trebuie să le-o spunem și copiilor și tuturor celor neluminați. Să-i luminăm pe toți cu lumina dreaptă.
Al treilea sfat pe care vi-l dau este: să stați cu mare putere la straja intereselor naționale. Să trăim bine și cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna.
Dacă vom fi slabi în lupta pentru viață, vom fi înghițiți de cei mai tari. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru și să nu luptăm pentru interesele de clasă, ci pentru cele de obște, naționale.
Și, în sfârșit, sfatul cel din urmă al meu e: să nu uităm norodul, țărănimea care a suferit atâta până acum! Să-l luminăm, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el. Să-l îndreptăm pe calea adevărului, cu fapte, iar nu cu vorbe. Mântuirea țărănimii e în noi, și a noastră în ea.
Rog pe bunul Dumnezeu și sunt încredințat că El ne va trimite ajutorul Său cel preaputernic pentru izbândirea lucrului obștesc. El ne va trimite fericirea neamului și a d-voastră. (Cuvântarea a fost îndelung aplăudată).

În cursul ședinței a II-a Al. Mateevici a mai avut o intervenție: „N-avem două limbi și două literaturi, ci numai una, aceeași cu cea de peste Prut. Aceasta să se știe din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba. (Aplauze.) Unii zic că limba românească e franțuzită. Asta nu-i adevărat! Ce e drept, sunt și în România unii rătăciți în ce privește limba, dar trebuie să se știe că cel mai puternic curent acolo e cel popular în limbă și în literatură. Noi trebuie să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la limba literară românească!”

Alexie (sau Alexei) Mateevici (27 martie 1888, Căinari – 24 august 1917, Chişinău) a fost unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia, actualmente Republica Moldova.
1888 – La 27 martie (stil vechi) se naşte la Căinari, fostul judeţ Bender, Alexei Mateevici, primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părţile judeţului Soroca, căsătorit cu Nadejda Mateevici (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşeni.
1893 – Părinţii se mută cu traiul în satul Zaim, localitate situată pe drumul dintre Căuşeni şi Cimişlia. Aici micul Alexei învaţă la şcoala primară şi se familiarizează cu frumoasele poveşti şi balade, pe care le aude de la părinţii săi, precum şi de la ţăranii de prin partea locului .
1897 – A fost înscris de părinţi la şcoala teologică din Chişinău, pe care o termină (conform adeverinţei de absolvire) în 1902, “cu privilegii”( cu laude).
1902-1910 – Îşi urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoştinţă şi se împrieteneşte cu viitorul sculptor Alexandru Plămădeală (1880- 1940), care studia şi el la seminar în aceeaşi perioadă.
1906 – La 24 iunie, la numai 43 de ani, încetează din viaţă tatăl lui, Alexei Mateevici.
1907 – În primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile “Ţăranii”, “Eu cânt”, “Ţara”. Tot aici publică articolele “Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.1) şi “Din cântecele poporane ale Basarabiei” (nr.11).
1908 – În 1908, împreună cu alţi tineri basarabeni, a înfiinţat cercul “DEŞTEPTAREA”. Din acest cerc, pe lângă Alexei Mateevici, au făcut parte Daniel Ciugureanu, Simion Murafa, Ştefan Ciobanu, Ştefan Berechet, Dimitrie Bogos şi alţii. Daniel Ciugureanu a fost ales preşedintele cercului. Această asociaţie avea drept scop luminarea oamenilor, deşteptarea conştiinţei lor naţionale, lupta pentru dezrobire şi pentru Unire cu România. După doi ani, din cauza înăspririi regimului, cercul a fost nevoit să-şi suspende activitatea.
1910 – Devine student la Academia teologică din Kiev, pe care a absolvit-o în 1914. În aceiaşi ani, după mărturisirea unui coleg, “Mateevici trăia ca într-o beţie a cititului”. Traduce mult din literatura rusă clasică şi studiază trecutul istoric şi cultural al poporului său.

1910- 1911 Publică în „Chisineovschie eparhialinie vedomosti” (nr.45, 49, 52 din 1910 şi nr. 42 din 1911) studiul lingvistic „Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii şi dezvoltării istorice a limbii moldoveneşti”, precum şi articolele “Motive religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.9, 13, 14), „Bocetele funerare moldoveneşti” (nr.38, 39, 40, 41).

1912 – Vede lumina tiparului (Chisineovschie eparhialinie vedomosti, nr. 12, 13, 19, 22, 23) articolul „Schiţă a traducerilor moldoveneşti religioase şi de trai”.
1913 – Apare în revista „Luminatorul” (nr. 8, 9, 10, 11) studiul „Mitropolitul Gavril Bănulescu-Bodoni”.
1914 – Se căsătoreşte cu Teodora Borisovna Novitschi, absolvă Academia teologică cu teza de licenţă ”Concepţia religioasă şi filosofică la Fechneenner” şi se întoarce la Chişinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învăţase.
1915 – Ţine o cuvântare în faţa absolvenţilor seminarului din Chişinău. La 23 iunie vizitează străvechea biserică din Căuşeni, pe care o găseşte “uimitor de bine păstrată”. În anul 1916 este preot militar.
1917 – În vara acestui an scrie poeziile: „Văd prăbuşirea”, „Cântec de leagăn”, „Basarabenilor”, „Frunza nucului”, „Unora” s.a. La 17 iulie creează poezia Limba noastră, publicată în „Cuvânt moldovenesc”, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române, care devine Imnul Republicii Moldova, (din 1994). La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viaţă la spitalul nr. 1 din Chişinău şi este înmormântat la Cimitirul Central din Chişinău.
În anul 1934 la mormântul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoştea din 1910.

George Călinescu consideră că Alexei Mateevici a dat „o nouă definiţie poetică a limbii române”, în versurile:

„Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.”

Aceste versuri, citate de G. Călinescu, fac parte din poezia „Limba noastră”. Poezia „Limba noastră” se fixează definitiv în registrul marii arte, fiind superioară versurilor pe aceeaşi temă ale lui George Coşbuc sau George Sion. Un alt mare patriot român basarabean compozitorul Alexandru Cristea (1890-1942) preot, dirijor de cor și profesor de muzică este autorul muzicii imnului Limbii Române compus în baza versurilor poeziei preotului-poet Alexe Mateevici.
În lirica sa, poezia religioasă, uneori remarcabilă („Roagă-te”), alternează cu poezia revoltei sociale, expresie a durerii poetului pentru soarta ţăranilor basarabeni, apăsaţi de nevoi şi suferiunţe. Poeziile „Eu cânt”, „Ţăranii”, ”Cântecul zorilor”, „Ţara” împletesc nota elegiacă cu tonalitatea energică şi credinţa în „ivirea zorilor” dreptăţii şi devin profund definitorii pentru profilul poetului militant.
A colaborat la revista „Luminătorul”, „Viaţa Basarabiei”, „Cuvânt moldovenesc” etc. cu versuri originale şi traduse (din Al. K. Tolstoi, S. I. Nadson, Gavrila Derjavin, Mihail Lermontov, Alexandr Sergheevici Puşkin).

Monumentul intitulat „Apostolii Basarabeni” a fost ridicat în memoria eroilor naţionali Simeon Murafa, Alexei Mateevici şi Andrei Hodorogea, la iniţiativa Societăţii „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, după proiectul sculptorului Vasile Ionescu-Varo, la 29 septembrie 1923 (după alte surse 1933), în grădina Catedralei din Chişinău. Monumentul fusese confecţionat dintr-o placă de piatră, aşezată în poziţie verticală, în care erau îngropate chipurile în basorelief de bronz ale celor trei eroi, având dedesubt, săpată în piatră, inscripţia: „Simeon Murafa, născut la 24 mai 1887, mort la 20 august 1917; Pr. Alexei Mateevici, născut la 16 martie 1888, mort la 13 august 1917; Andrei Hodorogea, născut octombrie 1878, mort la 20 august 1917”. Pe piedestal, în faţa basoreliefurilor, era aşezată figura de bronz al unui vultur.

Mai jos era amplasată inscripţia: „Apostolii Basarabeni, Martiri ai Sfintei Cauze Naţionale”. În partea superioară, monumentul înalt de 3 m era încununat cu Stema României, amplasată între două ramuri, una de stejar şi alta de laur, toate executate în bronz. Baza monumentului avea dimensiunile 4,35/1,92 m iar panoul de piatră avea dimensiunile de 2,75/3,00/0,60 m. În urma anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică, în 1940, basoreliefurile în bronz ale lui Murafa şi Mateevici din Chişinău, au fost recuperate şi repartizate Muzeului de Artă Naţională „Carol I” din Bucureşti, iar restul monumentului a fost distrus de sovietici.

 

Sursa: Daniel Siegfriedsohn – Arhive istorice

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: